Până în urmă cu câțiva ani, Andreea Liptak a fost o prezență obișnuită pe micile ecrane, la Pro TV, acolo unde lucra. Însă, Andreea Liptak a decis să iasă din lumina reflectoarelor.
Despre Andreea Liptak nu se mai știu foarte multe, însă fosta vedetă de televiziune o duce foarte bine.
Căsătorită din anul 2007 cu fostul ei coleg de la PRO TV, Răzvan Spiridon, blonda are o familie fericită, împreună cu cele două fetițe ale lor, Sofia și Maia, care sunt foarte frumoase.
În plus, Andreea Liptak și partenerul ei de viață, Răzvan Spiridon, se ocupă de afaceri cu cosmetice și suplimente nutritive, care este foarte profitabilă.
De altfel, dispariția Andreei Liptak de la PRO TV a avut loc discret, motiv pentru care a ridicat numeroase semne de întrebare. S-a speculat că aceasta ar fi fost dată afară de conducerea postului deoarece conducea în paralel o afacere de tip piramidal, în cadrul căreia s-ar fi folosit de numele ei pentru a atrage clienții să cumpere cosmeticele pe care le comercializa, lucru care ulteriro a fost infirmat.
”Superiorii mei direcți m-au susținut până în ultima clipă în cariera mea în televiziune și recunosc că am fost surprinsă de sinceritatea și preocuparea cu care mi-au venit în sprijin cu tot felul de idei și proiecte pe care să le continuu și să nu renunț definitiv, dar ceva în mine se rupsese de mai demult”, mărturisea fosta prezentatoare într-un interviu.
Citește și: #SalariileRomanilor. Județele din România cu cele mai mari salarii, dar și județele cu cele mai mici lefuri