Alex nu calcă pe urmele mamei sale, chiar dacă este pasionat de modă. Tânărul este studiază la Academia de Studii Economice din București și își dorește să devină bancher. Indiferent de meseria pe care o va alege acesta, Raluca Bădulescu îl va susține în drumul pe care și-l va alege. „Finanțe-bănci, bancher. Lasă, să facă el bani, s-o țină și pe mă-sa pe modă, la bătrânețe”, a spus vedeta de la Kanal D2 într-un interviu pentru CANCAN.

Băiatul nu îi spune mamei sale „mama”, ci o strigă pe nume, iar Raluca Bădulescu nu are nimic împotrivă. Alex are de ceva timp o iubită, iar vedeta este foarte încântată de nora ei. Isa se prezintă mereu impecabil în fața vedetei și este pasionată de modă ca și ea.

„Sunt niște tineri superbi amândoi. Alex, Isa, vă iubește mama pe amândoi. Raluca, de fapt, pentru că el mie îmi zice Raluca. E parenting pe nou. Suntem cei mai buni prieteni din lumea asta. Și eu am învățat de la el, întotdeauna cred că și părinții au de învățat de la copii. Pentru că generațiile acestea vin cu un bagaj de cunoștințe pe care eu vreau să îl acumulez, să îl absorb.

Generația Z vine cu un alt vibe, iar eu vreau să mă păstrez mereu pe nou. De unde rezultă că am de învățat multe de la Alex, este foarte înțelept, sunt foarte mândră de el. Are răbdare foarte multă, învață foarte bine, în același timp știe și să petreacă, seamănă pe mă-sa! Așchia nu sare departe de trunchi. Pe cealaltă parte, este student la facultate, este deja în anul I, la ASE.”

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Raluca Bădulescu are numai cuvinte de laudă la adresa iubitei fiului ei. Isa a făcut o bună impresie, iar vedeta de la „Bravo, ai stil!” a primit-o în casa ei cu brațele deschise.

„Ea e țiplă tot timpul, pentru că îi place moda. Este și o fată foarte mișto, se înțeleg bine, dar și el e țilpă tot timpul pentru că așa le e firea. Îi preocupă fenomenul. Seamănă pe mă-sa! Alex, te adoră mă-ta!”

Alex locuiește singur

Vedeta are o relație deschisă cu fiul ei și vorbesc absolut orice. Alex, în vârstă de 20 de ani, studiază la aceeași facultate ca și iubita lui, Isabela. Raluca Bădulescu a cunoscut-o pe tânără și are o părere foarte bună despre ea. Vedeta, care face parte din juriul de la „Bravo, ai stil!”, spune că iubita băiatului ei se îmbracă foarte bine. Momentan, Raluca nu vrea să se gândească la o posibilă căsătorie a fiului, mai ales că Alex e student.

„El stă singur. S-a mutat. Nu mai stă cu noi. Bine, el oricum a fost mai mult cu bunicii. Nu pot decât să le mulțumesc părinților mei pentru asta. Trebuie să recunosc că noi am fost părinți de weekend. Suntem părinți de weekend. Tocmai de aceea el ne și spune: Raluca, Florin, Vali. Alex nu îmi spune mamă”, a povestit Raluca Bădulescu despre fiul ei. Vedeta a recunoscut că nu e deranjată că băiatul nu îi spune „mamă”. Au o relație frumoasă de prietenie cu care se mândrește.

Urmărește-ne pe Google News