Prezentatorul și-ar fi dorit să salveze vieți. „Șofer de ambulanță, asta mi-am dorit să fiu! Deci eu mi-am dorit să salvez oameni, numai că, după ce am înțeles ce înseamnă Școala de Medicină, mi-am dat seama că sunt prea prost pentru asta și am zis măcar să fiu ăla care duce oamenii, care salvează foarte repede.
Nu e niciun mișto aici, mi-am propus să mă fac șofer de ambulanță, dar n-a fost să fie! Acum sunt voluntar la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, are un program și sunt mai mulți oameni în București care sunt învățați și, atunci când se întâmplă ceva, avem o aplicație și sună telefonul și de obicei, fiind în zona respectivă, ajungi înaintea ambulanței și acordăm primul ajutor până vin salvatorii adevărați!”, a declarat Cabral într-un podcast al canalului de YouTube Porc TV.
„Am descărcat TIR-uri cu cârca, am cărat moloz pe șantier, am schimbat roți, am sudat”
Recent s-a aflat despre viața mai puțin știută a lui Cabral. Pe 4 octombrie 1977, Cabral s-a născut în București. Tatăl lui, de origine congoleză, a cunoscut-o pe mama sa româncă în timpul facultății. S-au îndrăgostit, iar ea a rămas însărcinată. Așa a venit pe lume prezentatorul care, în copilărie, a avut parte și de momente frumoase, dar și de clipe mai puțin plăcute.
Se știe că de la vârsta de 6 ani a practicat kickbox și thaibox. Are mai multe titluri de campion și vicecampion național la kickbox și thaibox, până la 23 de ani, concurând cu succes atât semicontact cât și full-contact. Ulterior, în anul 1998, el intră în lumea artistică. Atunci a apărut în emisiunea „Roata de rezervă”, de la Antena 1, iar un an mai târziu, în filmul „Je ne marcherais jamais seul”, prezentat la Cannes. Anii următori colaborează cu Prima TV, unde moderează mai multe emisiuni.
Din anii 2000 trece la postul Acasă TV unde, pe parcursul mai multor ani, prezintă mai multe emisiuni și începe să joace în telenovele.
Nu despre succesul lui în carieră a făcut dezvăluiri recent, ci a transmis un mesaj de încurajare pe blogul lui, povestind prin câte a trecut și el, cât a suferit, cât a muncit pentru a ajunge omul de astăzi.
„Născuți pe aceeași lume, ducând același tip de umbră, respirând la fel… dar nu același aer. Unii în case de chirpici cu podea de lut. În cârpe împuțite de resturi de lemn arse pentru un aer călâi. Alții, în palate de sticlă și cu ștrampi de aur. (..) Nu m-am considerat niciodată un exemplu, pentru că nu sunt. Nu m-am arătat cu propriile degete… pentru că mi se pare că mi-aș arăta doar defectele. Dar dacă vreodată îmi ceri un singur sfat, o să-ți spun simplu: ai încredere. Ai încredere în ce poți învăța, în ce poți construi, în ce poți realiza. Așa neșansă? Să te naști negru printre albi? Așa lipsă de bulan încât să te naști în România, într-o familie săracă?! Diverși șterși și onorabile diverse mi-au explicat la nesfârșit ce nu puteam să fac. (..). Am zâmbit. Constant, am zâmbit”, a transmis prezentatorul.
„Am descărcat TIR-uri cu cârca, am cărat moloz pe șantier, am schimbat roți, am sudat garduri..(..) De-asta îți spun acum… chiar de-i greu. Chiar de nu ești bine. (..) Ai încredere că poți”, a fost mesajul transmis de Cabral pe blogul lui.