Mihai Chițu a ajuns în lumea showbiz-ului românesc în anul 2013, când a câștigat concursul Vocea României, de la Pro TV. Mihai Chițu a făcut parte din echipa antrenată la acea vreme de Horia Brenciu.

Înainte de a deveni artist, Mihai Chițu a avut mai multe meserii și a lucrat în diverse domenii. A vândut mașini, a lucrat în domeniul instalațiilor și într-o pizzerie.

„Stau să-mi amintesc meseriile pe care le-am avut pe o durată mai îndelungă. Cred că am vândut și mașini la un dealer local, am fost și curier,…  instalații sanitare împreună cu tatăl meu, asta am făcut înainte de „Vocea României”, am făcut multe lucruri, mi-a plăcut să învăț”, dezvăluia Mihai Chițu într-un interviu pentru revista Avantaje.

„Am avut o pizzerie, am învățat să fac pizza, am vândut la tejghea, am servit la masă, nu am fasoane”, a mai spus el.


Citește și: GALERIE FOTO | Cum se vede Dunărea între Calafat și Drobeta-Turnu Severin. Turiști puțini și o infrastructură precară


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News