În stilu-i caracteristic, poliţistul Marian Godină le-a mărturisit prietenilor virtuali că ar fi putut obţine o notă mai mare la Bacalaureat, dacă i s-ar fi permis să facă o petiţie pe internet. El a făcut astfel aluzie la petiţia prin care elevii care au dat examenul maturităţii anul acesta cer ca romanul Moromeţii să fie incadrat la „interbelic”, deşi a fost publicat după Al Doilea Război Mondial.

„Unul dintre subiectele de la Limba şi literatura română, care mi-a picat la bac şi care valora 0.20 puncte, a fost alegerea formei corecte de plural a substantivului „poem”. Poeme sau poemuri? Din păcate, am ales „poemuri”. Partea şi mai proastă e că pe atunci nu se făceau petiții online, poate aş fi deschis una prin care să cer acceptarea acestei forme de plural şi aşa luam şi eu zece”, a scris el, pe Facebook, ataşând şi diploma de Bacalaureat.

Rezultate bacalaureat 2016. Uite ce note s-au luat!

 
 

Urmărește-ne pe Google News