Ștefan Hrușcă este unul dintre cei mai apreciați artiști din România, iar cei doi copii ai lui sunt la fel de talentați în muzică.

Ce nu știa nimeni despre familia lui Ștefan Hrușcă, care locuiește în Canada

„Sunt un om cu familie și știu ce înseamnă obligațiile familiei, cu fată și băiat. Băiatul are 25 de ani, iar fetița are 16 ani, e clasa a 11-a. Ar cam trebui să mă moștenească la talent. Sunt cunoscători, le place să cânte, cânte la pian, la chitară și vocal destul de bine, dar nu știm ce se va întâmpla pe viitor”, a spus Ștefan Hrușcă la Antena Stars.

Pentru că nu mai are răbdare, solistul aduce “ler” proaspăt românilor încă din toamnă, prin turneul “Acasă de Crăciun”. Începând cu 14 noiembrie putem intra în atmosfera sărbătorilor, deși mai sunt frunze de căzut, cu audiții în avans ale colindelor “Dalbu-i dealu”, “Linu-i lin” ori “Afară ninge liniștit”.

Citește și


INTERVIU VIDEO / Ministrul Sănătății, Florian Bodog: Vaccinarea copiilor va deveni obligatorie la începutul anului viitor. Sunt foarte multe voci ale antivacciniștilor


 

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News