Atât Victor Pițurcă, cât și Vica Blochina au fost destul de discreți de-a lungul anilor când venea vorba de Edan, fiul lor. Acesta nu mai e un băiețel, se transformă într-un adolescent care și-a descoperit recent o pasiune.
Vica Blochina a trăit o poveste de dragoste cu antrenorul Victor Pițurcă. Din relația celor doi a rezultat un băiat, Edan. Fiul celor doi a împlinit deja 14 ani chiar în această lună și majoritatea timpului îl acordă studiilor. Recent, acesta și-a descoperit o nouă pasiune.
Vedeta e foarte activă pe rețelele de socializare, zilnic postează fotografii, clipuri video. De data aceasta a făcut o postare pe Facebook dedicată fiului ei. A dezvăluit că Edan Pițurcă gătește la cei 14 ani ai săi. Nu e vorba despre preparate simple, ci unele mai dificile. Acum a gătit lasagna.
Vica Blochina a încărcat pe Facebook imagini cu preparatul fiului de care e tare mândră.
„Prima lasagna făcută de Edan!!! Cea mai bună din lume…”, a scris vedeta.
Fanii au remarcat imaginile postate pe Facebook și au reacționat. „Suflețel mic, să ai parte de bucurii! Ești un om bogat, dragă mămică de copil harnic și frumos! (…) Arată excelent! Atmosferă frumoasă acolo la voi. Totul perfect. (…) Felicitări! Succes pe viitor. Ai o minune de băiat și tu ești o mamă extraordinară”.