Petre Roman, în vârstă de 76 de ani, își continuă activitatea profesională. Fostul premier al României a dezvăluit ce pensie încasează lunar, dar și ce face pentru a câștiga bani în plus. Deși s-ar putea retrage oricând, acesta preferă să aducă câștiguri mai mari în casă.
„Eu și acum muncesc pentru a câștiga un ban în plus. Sunt profesor și țin niște cursuri pentru care sunt bine plătit, sunt și președinte și profesor la o universitate din Geneva pentru care de asemenea sunt bine plătit și am și pensia mea. Am pensia mea și pensia specială care a fost restabilită acum trei luni.
În cazul meu, fiind vorba de mai multe mandate, cinci mandate, am pensia 10.000 de lei”, a declarat Petre Roman la Antena 3.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3Tatăl Oanei Roman predă la Universitatea Swiss UMEF din Geneva, o instituție privată care a fost înființată în 1984. Instituția are filale în Europa, dar și în Asia și Africa de Vest, la Burkina Faso.
„Într-adevăr am fost ales în funcția de președinte al acestei universități private unde deja predau cursuri de Relații Internaționale și Cooperare Globală, Luarea deciziilor în condiții de risc și incertitudine. Asta nu înseamnă că o să mă mut acolo”, spunea Petre Roman pentru Click!.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
vomitat • 03.11.2022, 11:05
Toata romania ii plinge de mila lui petre roman...vai de capu lui cu toate pensiile alea. Moare de foame.