În noiembrie 2022, Petre Roman dezvăluia că de la stat primește lunar pensia de aproximativ 10.000 de lei, însă continuă să muncească, el începuse să predea la o universitate din Geneva. „Eu și acum muncesc pentru a câștiga un ban în plus. Sunt profesor și țin niște cursuri pentru care sunt bine plătit, sunt și președinte și profesor la o universitate din Geneva pentru care de asemenea sunt bine plătit și am și pensia mea. Am pensia mea și pensia specială care a fost restabilită acum trei luni.
În cazul meu, fiind vorba de mai multe mandate, cinci mandate, am pensia 10.000 de lei”, a declarat Petre Roman la Antena 3. În urma recalculării făcute în toamna acestui an, pensia lui Petre Roman s-a mărit. „Mi-a mărit pensia. Păi, eu am avut 50 de ani de muncă. Mi s-a mărit cu 2.300 de lei. Am contribuit și contribui permanent. Înseamnă ceva. M-a deranjat faptul că atât de mulți pensionari s-au trezit cu probleme. De ce să facă greșeli? E vorba de un algoritm de calcul.
Asta e o incompetență crasă. Nu sunt oameni competenți, nu sunt serioși. Vorbesc în primul rând pornind de la decizia politică. Păi, precizează exact care sunt criteriile. Algoritmii au fost greșiți, decizia a fost neconformă cu realitatea, ceea ce a dus la erori. Abia acum, cu mărirea, am puțin peste 11.000 de lei”, a dezvăluit el pentru bugetul.ro.
Petre Roman: „Fac o mulțime de conferințe în lume, în calitatea mea de om de știință”
Chiar dacă pensia i s-a mărit, Petre Roman continuă să muncească, este profesor și președinte la universitatea din Geneva și merge la conferințe în străinătate, deoarece este și om de știință. „Sunt în continuare profesor, dar și președinte, la universitatea din Geneva. Deocamdată, suntem singura instituție de profil privată, care a obținut acreditarea federală, cea mai grea acreditare din lume.
Din 17 universități care au aplicat, am fost singura deocamdată care a primit acreditarea. În afară de asta, fac o mulțime de conferințe în lume, în calitatea mea de om de știință. Acum 5 ani, când am zis că am ieșit și că nu mai voi reveni în politică, am încercat un lucru ce părea imposibil, să mă reîntorc în calitate de om de știință, și am reușit.
La ora actuală am o notorietate dobândită în domeniul ăsta, știința a climei și a apei. Asta am făcut dinainte de Revoluție. Am susținut conferințe la Barcelona, în Italia, în Luxemburg și în India, de unde aseară m-am întors. A fost fabulos, a fost prima oară când am fost în India.
Acum am o altă conferință la Iași. Îmi ocupă mult timp, pentru că eu lucrez în cercetare. Iar în ziua de astăzi, cercetarea, din fericire, este una experimentală, iar cea din domeniul climei presupune lucrări de anvergură, cu 20-30 de persoane. Dar ceea ce se poate face azi, e formidabil. Am acces la toate sursele originale, articole științifice publicate. Asta-mi permite să avansez propriile idei. În ultimii trei ani, am publicat cinci articole la cel mai important jurnal internațional, la New York”, a mai completat el.