După finala „Survivor România”, Daniel Pavel, prezentatorul show-ului a petrecut cât mai mult timp împreună cu iubita și familia. Acesta a fost nevoit să se împartă între Austria și România, iar acum, a dezvăluit ce va face cu ocazia aniversării zilei sale de naștere.
„În toamnă, de ziua mea, ne dorim să mergem în Creta, am făcut deja rezervările. Între aceste două vacanțe, ca scurte intermezzo, voi fi cu ea la Viena, vom mai călători un pic, ea va mai veni în țară câte un weekend.
O să încercăm să stăm cât de mult se poate împreună. Dar din toamnă voi fi mai mult la Viena și voi reveni în România când va fi nevoie de prezența mea aici”, a declarat Daniel Pavel pentru revista VIVA!
După finala Survivor România, Daniel Pavel și iubita au ales
să își petreacă vacanța în România.
„Vama Veche a fost opțiunea noastră. Nu știam ce să facem, ea are un job de mare răspundere la Viena, este solicitant și ne-am gândit să împărțim vacanța în două.
O săptămână în România, să ne vedem, pentru că eu am dorit să fiu aproape de colegii mei din Kanal D, din media, să ofer cât mai multe insight-uri despre ce a fost «Survivor România»”, a declarat acesta pentru sursa citată.