Mircea Radu a povestit ce s-a întâmplat la o întâlnire pe care a avut-o, în anul 2012, cu comentatorul sportiv Cristian Țopescu. Mircea Radu l-a întrebat pe celebrul jurnaliist de ce nu se află la șefia Televiziunii Naționale.

Răspunsul renumitului comentator a fost cât se poate de simplu.


„După ce i-am făcut fotografia asta, la sfârșitul verii lui 2012, am intrat amândoi într-un pub chiar vizavi de casa unde locuia. Am discutat despre pasiunea noastră, televiziunea, și a băut o bere… Când am prins momentul l-am întrebat ceva ce-mi ardea mintea.
”Știți ce ar trebui făcut, aveți experiență, sunteți respectat; mai mult, sunteți iubit… De ce nu conduceți dumneavoastră TVR?”
Mi-a zâmbit apoi a rotit ușor paharul. L-a ridicat, l-a dus la gură și în timp ce bea mă privea pe deasupra spumei. Ochii lui încercau să îmi dea răspunsul. Apoi a așezat paharul pe biscuitele de carton și a schimbat subiectul.
După ani de zile de la momentul ăsta, am fost amândoi invitați la o emisiune. În culise, i-am reamintit scena și i-am pus aceeiași întrebare: ”De ce nu conduceți dumneavoastră TVR?”
Și mi-a zis: ”Pentru că TVR-ul de acum nu are nimic în comun cu televiziunea pe care o știu eu”

Mulțumesc pentru tot, domnule Cristian Țopescu”, a povestit Mircea Radu, care a dat publicității și o fotografie pe care i-a făcut-o chiar el lui Cristian Țopescu.

Cristian Țopescu a încetat din viață în ziua de 15 mai 2018, la vârsta de 81 de ani. Acesta fuusese internat de urgență la Spitalul Elias din Capitală. Cauza decesului lui Cristian Țopescu a fost un stop cardiorespirator.


Citește și: Klaus Iohannis, mesaj de condoleanțe după moartea lui Cristian Țopescu. „Vocea sa inconfundabilă ne-a făcut pe toți să simțim că suntem părtași la performanțele sportivilor noștri”


 

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News