„Încerc să fac tot posibilul să înţeleagă şi valoarea banului, să înţeleagă şi faptul că le permit anumite lucruri, cu toate că uneori mă gândesc dacă nu cumva sunt prea mici.

Sunt conştient că lucrurile s-au schimbat foarte mult. Dacă acum 3 ani de zile nu eram de acord cu telefoanele mobile pentru copii, am fost cumva constrâns şi nevoit ca şi Rosa, la 5 ani, să aibă telefon. Maria a primit la 8 ani”, a dezvăluit artistul pentru viva.ro. despre felul în care își crește fiicele.

Pepe a fost nevoit chiar să lase unele principii deoparte și să se adapteze la tot ce e nou, chiar și în educarea micuțelor sale.

„Situaţia în sine m-a determinat să iau această decizie, să le iau telefoane, pentru că a trebuit să comunic cât mai mult direct cu copiii mei, şi atunci a trebuit să fac anumiţi paşi în viaţă, să scap de anumite principii şi să le fac lor pe plac.

Ele s-au bucurat foarte tare. Şi ăsta e doar un exemplu, cu dispozitivele electronice, dar mai sunt şi altele”, a mai povestit el.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Rosa și Maria se pare că au moștenit talentul și vocea tatălui lor, dar Pepe susține că e prea devreme să știe dacă cele două îl vor urma în carieră.

„Noi ne jucăm mult, ne imaginăm că susţinem spectacole, iar Rosa chiar cântă foarte mult şi foarte bine, şi Maria, de altfel. Momentan sunt la început de drum, descoperim şi instrumente muzicale, şi canto, şi sportul, și activităţile din mediul informatic”, a spus el în același interviu.

Pepe și Raluca Pascu au divorțat la notar în luna februarie a acestui an. Au rămas în relații bune de dragul fiicelor lor. Recent, artistul a avut o primă apariție alături de noua femeie din viața lui.

 
 

Urmărește-ne pe Google News