Înainte de mariajul cu Cristina Șișcanu, alături de care are o fetiță, pe Petra, Mădălin Ionescu a fost căsătorit cu Mihaela Coşerariu, alături de care are doi copii, pe Ștefania și pe Filip. După divorț, amândoi au rămas în grija lui, băiatul și acum locuiește cu el.

Fata lui Mădălin Ionescu locuiește acum cu iubitul

În ceea ce o privește pe Ștefania, tânăra a absolvit facultatea în anul 2019, iar de atunci nu mai locuiește cu tatăl ei și cu familia. Întrebat de fani, pe rețelele de socializare, ce relația are acum cu fiica lui cea mare, Mădălin Ionescu a zis: „Ce Dumnezeu relație să am cu Ștefania? E fiică-mea, sunt taică-so. Pe bune? Are 26 de ani fata, face, încă nu a făcut.

Stă cu iubitul, ne vedem de câte ori se poate, adică destul de des în raport cu preocupările pe care le avem și unii, și alții, că și ei au niște job-uri foarte solicitante. Chiar mai devreme a vorbit Cristina cu ea”, a răspuns Mădălin Ionescu.

Ulterior, fanii au insistat cu întrebările: „Aștepți să fii bunic cât mai repede?”, iar Mădălin Ionescu a zis: „Numai la asta îmi zboară gândul…”.

stefania-fiica-lui-madalin-ionescu-7Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6
Klaus Iohannis, apel la înțelepciune după ce PSD a anunțat că iese din negocierile pentru Guvern: „Ultimul lucru de care România are nevoie e o criză”
Recomandări
Klaus Iohannis, apel la înțelepciune după ce PSD a anunțat că iese din negocierile pentru Guvern: „Ultimul lucru de care România are nevoie e o criză”

Ce probleme de sănătate are Filip, băiatul lui Mădălin Ionescu

Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu au vorbit pentru okmagazine.ro despre Filip şi problemele lui de sănătate. Se știe că Filip a luat virusul varicelei la două luni. „Filip a avut o neşansă, a fost un caz special. Cu el am făcut mari eforturi, deşi când ai un copil care trece printr-o dramă, nu poţi spune că ai făcut suficient…

El nu prea mai poate fi ajutat. Când ai neuronii prăjiţi, ce să mai faci? Filip s-a născut perfect sănătos, normal, dar a luat virusul varicelei la vârsta de două luni, iar vaccinul nu exista la noi… În România nu era, nici medicii nu erau suficient de informaţi…

Acum, fizic vorbind, el are încă foarte multe din abilităţile unui om normal. Dar mi-e foarte greu să-mi imaginez că va fi integrat… Este extrem de creativ! Are o imaginaţie incredibilă! Desenează inimaginabil, fotografiază, scrie, a ajuns să descarce programe de pe internet înainte să ştie să citească. Are o memorie vizuală excelentă. Neputând să vorbească, a trebuit să-şi dezvolte alte abilităţi”, a declarat Mădălin Ionescu.

„În mod normal, vaccinul ăsta se face la vârsta de doi ani, doar că, atunci când a fost Mădălin în Germania, medicii i-au spus că ar fi trebuit să îi fie administrat lui Filip imediat după infectare…”, a dezvăluit Cristina Şişcanu.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (11)

Andreeafunduc   •   11.10.2023, 18:29

E necesar sa ofere libertate copiilor lui 🙂

Simona.T   •   10.10.2023, 10:47

sa fie sanatosi, spor in toate

Andrissima   •   10.10.2023, 09:04

O familie foarte frumoasa!

Vezi toate comentariile (11)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Anca Sigartău a povestit cum a scăpat de cancer în Postul Crăciunului. Mărturia emoționantă a actriței
Unica.ro
Anca Sigartău a povestit cum a scăpat de cancer în Postul Crăciunului. Mărturia emoționantă a actriței
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Observatornews.ro
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor
HOROSCOP
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI