În urmă cu câteva luni, Andreea Bălan a susținut la Sala Palatului din București concertul „Povestea sufletului meu”. A avut mare succes, sala a fost plină, așa că artista a decis să plece în turneu cu acest spectacol inedit de muzică și dans.

Aseară, 14 martie, Andreea Bălan a avut concert la Casa de Cultură a Sindicatelor Ploiești, unde a făcut show cu dansatorii ei și, la un moment dat, fetițele ei, Ella și Clara, au urcat pe scenă și au cântat alături de ea. Spectacolul a fost și mai emoționant deoarece Ploieștiul e orașul ei natal, iar prieteni vechi au mers să o vadă.

Cum a fost concertul Andreei Bălan de la Ploiești

Pe Facebook, cântăreața a arătat mai multe imagini de la concert, dar a făcut și câteva dezvăluiri: „Show-ul de la Sala Palatului, #PovesteaSufletuluiMeu 📖, a ajuns aseară în Ploiești, orașul meu natal, și am avut mari emoții 💃🏼

Toată familia și prietenii din copilărie și liceu au fost alături de mine😍🥳 Sunt foarte fericită că împreună cu echipa mea am făcut un show super frumos, memorabil 🧡 🔥 Mulțumesc din inima pentru fiecare bilet cumpărat 🙏 și abia aștept să ne vedem în iunie cu o nouă surpriză. Turneul național continuă cu 4 aprilie Arad – Filarmonica Arad, 5 aprilie Timișoara – Sala Capitol”, a mărturisit Andreea Bălan în mediul online.

Câți bani au costat zborurile speciale ale lui Klaus Iohannis în 11 ani (2015-2025). DOCUMENTE
Recomandări
Câți bani au costat zborurile speciale ale lui Klaus Iohannis în 11 ani (2015-2025). DOCUMENTE
andreea balan concert ploiesti 12Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Ce spune Andreea Bălan despre revenirea la TV

Andreea Bălan se pregătește să revină în televiziune cu un nou proiect, după ce a părăsit juriul emisiunii „Te cunosc de undeva” de la Antena 1, unde a fost o prezență constantă timp de 20 de sezoane. Deși plecarea artistei a surprins publicul, Andreea a confirmat că aceasta nu este o pauză, ci începutul unei noi etape în cariera sa.

Andreea Bălan a spus cu zâmbetul pe buze că noul ei proiect va fi difuzat de un alt canal de televiziune. De altfel, artista a apărut deja la PRO TV în emisiunea „La Măruță” și a fost prezentă și în cadrul show-ului PROTEVELION, semn că direcția carierei sale se îndreaptă spre un alt trust media.

„Da, la TV voi fi în curând, dar deocamdată nu pot să anunț nimic. (…) O să vedem! Evident că nu la același post!”, a anunțat ea într-un interviu pentru Click!, fără a da mai multe detalii.

Donald Trump și Vladimir Putin au vorbit o oră și jumătate la telefon. Comunicatul lung al Kremlinului și primele reacții de la Casa Albă
Recomandări
Donald Trump și Vladimir Putin au vorbit o oră și jumătate la telefon. Comunicatul lung al Kremlinului și primele reacții de la Casa Albă

Decizia Andreei Bălan de a pleca de la „Te cunosc de undeva” vine în contextul schimbărilor semnificative realizate de producători în juriul emisiunii. Atât Andreea, cât și Cristi Iacob nu mai fac parte din echipa show-ului, iar locul artistei a fost preluat de Ilona Brezoianu.

Deși detaliile noului proiect rămân momentan confidențiale, fanii Andreei Bălan pot aștepta cu nerăbdare să o revadă pe micile ecrane într-un format fresh, care să-i pună în valoare personalitatea și carisma.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Adevărul neștiut despre divorțul dintre Victor Ponta și Daciana Sârbu: "E supărată pe mine. Eu nu sunt...”. De nebănuit în ce relații este cu copiii lui"
Viva.ro
Adevărul neștiut despre divorțul dintre Victor Ponta și Daciana Sârbu: "E supărată pe mine. Eu nu sunt...”. De nebănuit în ce relații este cu copiii lui"
O recunoști? A fost soția unui mare actor român, a suferit enorm după divorț, dar acum s-a reinventat! După lacrimi vin și zâmbete, și-a schimbat viața la 55 de ani. Felicitări, doamnă, să fie într-un ceas bun!
Libertateapentrufemei.ro
O recunoști? A fost soția unui mare actor român, a suferit enorm după divorț, dar acum s-a reinventat! După lacrimi vin și zâmbete, și-a schimbat viața la 55 de ani. Felicitări, doamnă, să fie într-un ceas bun!
Putin s-a făcut de râs încercând să ironizeze puterea economică a Occidentulu. „Nu este clar ce este mare acolo”
Adevarul.ro
Putin s-a făcut de râs încercând să ironizeze puterea economică a Occidentulu. „Nu este clar ce este mare acolo”
DIVORȚUL momentul în showbiz-ul din România. Celebrul actor a anunțat despărțirea de soția lui, cu care are două fetițe: „Nu m-am ferit...”
Elle.ro
DIVORȚUL momentul în showbiz-ul din România. Celebrul actor a anunțat despărțirea de soția lui, cu care are două fetițe: „Nu m-am ferit...”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Cod galben de vânt, ninsori şi ger peste România. Fenomen rar în Capitală după temperaturile scăzute
Observatornews.ro
Cod galben de vânt, ninsori şi ger peste România. Fenomen rar în Capitală după temperaturile scăzute
Horoscop 18 martie 2025. Vărsătorii se consumă foarte mult și nu întotdeauna cu rost, în special în problemele legate de finanțele personale
HOROSCOP
Horoscop 18 martie 2025. Vărsătorii se consumă foarte mult și nu întotdeauna cu rost, în special în problemele legate de finanțele personale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI