Anul 2015 nu a fost unul foarte prosper financiar pentru Marian Godină care, potrivit stirilekanald.ro, a avut un salariu anual de 17.447 de lei. Asta înseamnă că simpaticul agent de poliţie, care a ajuns cunoscut prin povestirile amuzante scrise pe Facebook, a avut un venit de 1.453 lei pe lună.
Veniturile lui Marian Godină au crescut simţitor după ce acesta şi-a publicat prima carte, „Flash-uri din sens opus”, volum care s-a vândut, după lansare, cu aproximativ 30 de lei. În doar o lună şi jumătate, s-au vândut peste 40.000 de exemplare, ceea ce înseamnă că Godină a făcut o mică avere din cartea sa.
La începutul lunii iunie, chiar de Ziua Copilului, poliţistul-scriitor a mai publicat o carte, de data aceasta pentru copii. Este vorba despre volumul „În misiune cu Marian. Eu nu-s pitic, am ghiozdanul mare”, ce își propune să le explice celor mici care sunt regulile de circulație.
Vezi care e prezența la vot la alegerile parlamentare 2024 și ce candidați sunt pe listele partidelor!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
FANATIK.RO
Exit Poll ora 19.00, luptă dură între PSD, PNL, USR și AUR! Ce scor obţin SOS şi POT la alegerile parlamentare 2024. Cifre actualizate
GSP.RO
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Unica.ro
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Cât costă certificatul RAR Auto-Pass pentru vânzarea maşinilor second-hand. Va fi emis de la 1 decembrie
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume