Lumea teatrului de revistă din Românoia este în doliu după moartea celebrelor actrițe Stela Popescu și Cristina Stamate. Aceasta din urmă a trecut prin momente extrem de grele în ultimii ani de viață, după ce a fost operată pe cord deschis.

Valentina Fătu, care a fost colegă cu Cristina Stamate la Teatrul Constantin Tănase din Capitală, a explicat cum era viața artistei în ultimele luni de viață.

„Am văzut-o pe doamna Cristina atunci când ne-a lăsat să o vedem, era un om discret. Ne dădeam seama, eu şi Ana, colega mea de la teatru, fără prea multe vorbe, când îşi dorea să o vizităm şi când nu.

Am văzut-o ultima oară în urmă cu o lună de zile, încă puteam să comunicăm. Ultimele telefoane i le-a dat Ana, stabilisem cu domnul Vasile Muraru să o sunăm din faţa uşii şi să-i spunem că suntem acolo, la spital.
Pentru mine a însemnat mult, a fost un om în faţa căruia am avut curajul să mă destăinui, care a fost mereu prezent în viaţa mea şi a colegelor mele.

Era o persoană care ştia să asculte, nu te judeca, simţeai că poţi spune orice. Am învăţat de la ea să nu judec”, a spus Valentina Fătu în cadrul emisiunuii „Agenția VIP”, de la Antena Stars.

Vasile Muraru, renumitul actor care a făcut un cuplu pe scenă cu Nae Lăzărescu, a fost și el prezent în platoul emisiunii și a comentat despre dispariția celor două mari vedete ale teatrului de revistă din țara noasttă.

„E o tristeţe pe care nu o putem explica. Rămâne opera pe care cele două mari artiste au creat-o şi care va rămâne în teatrul românesc pe care l-au slujit cu atâta pasiune pe scenă. Acest lucru le-a asemănat pe cele două, la fel ca dragostea de meserie, de public şi dragostea de tot ce înseamnă mai bun pentru oameni”, a declarat Vasile Muraru.

Cine a fost Cristina Stamate

Cristina Stamate s-a născut pe 8 februarie 1946, la București. De-a lungul carierei, vedeta a avut sute de roluri, cupletele sale la Teatrul Tănase bucurând generații după generați de spectatori care abia așteptau să o vadă pe scenă.

Devenită actriță de comedie, Cristina Stamate mărturisea că a vrut să se facă medic, apoi avocat, dar n-a fost să fie. A jucat ani de zile pe scena teatrului de Revistă Constantin Tănase, glumele ei și chipul extrem de expresiv ajungând rapid la sufletele spectatorilor.

De asemenea, actrița a făcut rolurile remarcabile și în cinematografie, printre filmele sale de succes numărându-se „Grăbește-te încet”, din anul 1981, și „Secretul lui Bachus”, realizat în anul 1984.

Cristina Stamate a fost căsătorită, timp de 11 ani, cu Dan Ivănescu. S-a măritat virgină, iar ulterior nu și-a mai refăcut viața alături de alt bărbat.

Cristina Stamate a murit luni dimineață, 27 noiembrie, pe patul unui spital de la Floreasca, acolo unde era internată de câteva zile. Avea 71 de ani, iar în ultii ani suferea de probleme grave la inimă. Cristina Stamate s-a stins la numai o zi după înmormântarea celei care i-a fost colegă și foarte bună prietenă, Stela Popescu.


Citește și: Iubirea neîmpărtășită a Cristinei Stamate. A fost îndrăgostită de Ștefan Bănică Senior


 

Urmărește-ne pe Google News