Teo Trandafir și Ilinca Vandici revin în fața telespectatorilor, din 2 septembrie, la Kanal D2, cu un nou sezon al emisiunii „Follow us!”. Mereu curioase, cu plăcerea dialogului și bucuria de a fi în fața publicului, cele două îndrăgite prezentatoare vor aduce în discuție cele mai fierbinți subiecte ale zilei, cu vedete autohtone și nu numai, sfaturi utile și vor dezbate la cald cele mai incitante teme ale momentului.

Așa cum ne-au obișnuit, în funcție de complexitatea și sensibilitatea subiectului, vor avea alături specialiști în diverse domenii. Actualitatea, cu toate fațetele ei, va fi în prim-plan la „Follow us!”, locul unde se despică firul în patru. 

„Eu sunt pregătită să îmi pun întrebări și să și răspund la ele, să pun întrebări și să mi se răspundă la ele, pentru că revenim la masa dialogului, la «Follow us!», locul unde vă invit și pe voi la o discuție amicală, despre lume și viață”, a declarat Teo Trandafir.

„Deja mi-e dor de telespectatorii noștri, de atmosfera din platou și abia aștept să răsfoim agenda zilei și să ne lăsăm cu toții surprinși, intrigați sau pur și simplu sa fim bucuroși să aflăm cât mai multe lucruri despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, în realitatea imediată, dar și în cea virtuală „, a spus Ilinca Vandici.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Nu pierdeți, începând din 2 septembrie, de la 21.00, de luni până joi, la Kanal D2, emisiunea „Follow us!”, prezentată de Teo Trandafir și Ilinca Vandici, show-ul serii unde totul se discută și unde se despică firul în patru cu zâmbetul pe buze!    

 
 

Urmărește-ne pe Google News