Kanal D trece, începând de săptămâna viitoare, la grila de vară, iar anotimpul vacanţelor aduce cu sine câteva modificări în grila televiziunii. „Jocul cuvintelor”, emisiunea lui Dan Negru, va avea mai multe ediții, începe și un nou sezon „Se strigă darul” și la „Casa iubirii” au loc schimbări în programul de difuzare odată cu intrarea „Teo Show” în vacanţă.
Perioada care urmează va fi una relaxată, dar şi dedicată antrenamentului minţii, pentru că Dan Negru intră pe post, la Kanal D, de luni pâna vineri, de la ora 17:30, dar şi de miercuri până vineri, de la ora 22:30. Emisiunea „Jocul cuvintelor cu Dan Negru” va putea fi urmărită, aşadar, atât în Day Time, cât şi în Prime Time.
Emisiunea „Teo Show” intră în vacanţă începând de săptămâna viitoare, Teo Trandafir şi echipa sa urmând să revină pe micul ecran din toamnă într-o formă fresh şi cu multe surprize pentru telespectatori.
Începând de luni, 6 iunie, cei din faţa micilor ecrane vor putea urmări de luni până vineri, de la ora 10:00 şi de la 15:00, „Casa iubirii”, reality show-ul prezentat de Andreea Mantea. Concurenţii care îşi caută jumătatea şi vor să se descopere pe sine în relaţie cu ceilalţi îşi vor împărtăşi trăirile şi experienţele telespectatorilor, dezvăluindu-şi faţete diferite ale personalităţii lor. Sâmbăta şi duminica, reality-ul matrimonial va fi difuzat ca şi până acum, de la 16:00 şi de la 19:00.
După încheierea primului sezon „Strada Speranţei”, un nou sezon „Se strigă darul” va începe sâmbătă, 18 iunie, de la ora 20:00, la Kanal D. Graţiela Duban Teohari şi Mihai Mitoşeru îi vor face pe telespectatori matorii celor mai frumoase nunţi din România, cu obiceiuri şi tradiţii spectaculoase.