Sidonia Spătaru, fostă mare balerină, a stat mai mult în casă, în pandemie, iar când lucrurile s-au mai relaxat a fost într-o vacanță în Italia, la buna ei prietenă Gina Tătaru, și ea fostă balerină.
„În tot acest timp, am stat mai mult în casă. Anul acesta am fost la fosta mea colegă Gina Tătaru, în Sicilia, la Siracusa. A fost mai frig ca niciodată și nu prea mi-a priit din cauza piciorului. Din cauza unui nerv, nu simțeam laba piciorului. Și acum stau în casă de două luni, pentru că nu pot să merg.
Am fost la Spitalul Militar, unde mă voi opera de hernie de disc, la medicul la care s-a operat și Dan (n.r. – Dan Spătaru). Sunt pe mâini bune. Vineri (2 iulie – n.r.) e operația, de aceea sunt așa agitată.
Nu este o operație ușoară. Cred în Dumnezeu, sunt un bun creștin și cred că va fi bine, iar recuperarea trebuie să o fac undeva aproape de casă, să nu merg mult”, a declarat Sidonia Spătaru înainte de intervenția chirurgicală pentru Click.
Nu și-a mai putut reveni după moartea soțului
„Eu sunt un om activ, dar când te vezi la pat nu e bine. Toată viața mea am fost un om activ. Cum să pot face ceva într-un picior? Situația aceasta m-a dat peste cap. Și așa sufăr de o depresie încă de când a murit Dan. Acum, ea s-a accentuat.
Nu mai am un moral bun, văd negru totul… Pe 8 septembrie se împlinesc 16 ani de când a plecat soțul meu.
Singurătatea mă apasă de când s-a dus el… Nu știam cum se manifestă depresia. Nu suportam nimic, nici televizor, nu am știut că e atât de rea boala aceasta. (…)”, a mai adăugat Sidonia Spătaru pentru sursa citată.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!