Ediția de miercuri seară a reprezenat o premieră în competiție: cinci dintre foștii concurenți MasterChef au luptat pentru revenire.

Ajutați de actorii din VLAD, Andrei, Caroline, Cătălin, Wanda și Raluca au gătit pentru o nouă șansă de a obține șorțul și un loc în Top 8. La finalul serii, Raluca Podea i-a convins pe jurați și a revenit la balcon alături de colegii ei. 

Înainte de proba de eliminare din această seară, concurenții
vor avea de făcut o alegere foarte dificilă: ingrediente sau timp: ”Orice
alegere e un risc asumat”, spune Ionuț Mărieș la aflarea probei.

Cei 8 concurenți care luptă pentru evitarea eliminării vor
avea o primă șansă de a se salva, însă doar doi vor răsufla ușurați și vor
urmări de pe margine cea de-a doua etapă a probei în care concurenții se vor
confrunta cu ingrediente surpriză și cu răsturnări de situație care-i vor face
să declare, chiar și pe cei salvați: ”Twist-ul acestei probe ne-a învațat o
lecție, inclusiv pe mine”.

Urmărește-ne pe Google News