Timp de patru sezoane, acțiunea, suspansul și povestea din serialul „Clanul” au ținut telespectatorii în fața ecranelor, iar cei de acasă au ajuns să îndrăgească personajele din producția de televiziune. Astăzi, la Pro TV, de la ora 20.30, e difuzat ultimul episod.

După tot ce a sacrificat, Tudor Achim, interpretat de Denis Hanganu, va primi ceea ce merită: „Tudor Achim, pot spune că te invidiez. Ai reușit în doar câțiva ani, mai mult decât am reușit eu în toată viața mea de polițist.

E adevărat că prețul pe care l-ai plătit a fost unul mare. Nu știm dacă a meritat sau nu – asta o să știi doar tu, când o să fii ca mine: la finalul vieții tale de polițist”, îi va spune comisarul Costoiu, emoționat de tot ce a însemnat parcursul lor împreună.

David, personaj jucat de Marian Olteanu, se va afla față în față cu Tătuțu, George Mihăiță, și îi va spune tot ce simte, deși riscul e mare pentru că va avea un pistol ațintit spre el. „Uită-te la tine că-mi ții pistolul la cap, Tătuțule! Apasă trăgaciul ăla și termină cu mine că și așa nu mai sunt bun de nimic. Ai împușcat-o tu pe Vera, nu o să te poticnești la mine…”.

Tătuțu a plătit când a pierdut-o pe Vera, personaj jucat de Theo Rose, însă, asta nu va fi tot! Finalul său va fi unul surprinzător: „Eu am trăit viața, nu m-a trăit ea pe mine! Râdem de viață, să nu râdă ea de noi. Și de moarte și de tot ce e. Hai, cu bucurie, că am de treabă”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu Magda, jucată de Cătălina Grama, și Florinel și cum se va încheia fiecare poveste.

„Brigada Nimic”, noul serial de la Pro TV

În locul serialului „Clanul”, care se încheie, la Pro TV va apărea serialul „Brigada Nimic”, cu premiera pe 20 mai. Într-o abordare plină de umor, serialul urmărește cazurile mici și neînsemnate pe care trebuie să le rezolve polițiștii din „Brigada Nimic”: Săgeată, Giovanni, Carmola și Toma.

Lumea interlopă din Bucureștiul zilelor noastre nu este și nici nu a fost vreodată ca cea a New York-ului. Pe străzile capitalei nu vedem pistolari care luptă împotriva Poliției sau urmăriri ca în filmele de acțiune. Aici avem toate șansele să găsim mici escroci, la colțul străzii, mici traficanți sau mici bande locale care fac contrabandă. Cuvântul cheie este: „mic”. Iar „Brigada Nimic” trebuie să lupte fix împotriva acestei lumi a criminalității… reduse, cu resurse… reduse, dar cu mult umor.

Alexandru Papadopol (Giovanni), Irina Ștefan (Carmola), Iulian Postelnicu (Săgeată) și Nicu Banea (Toma) sunt actorii care dau viața personajelor din „Brigada Nimic”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Despre Giovanni, personajul pe care-l interpretează, actorul Alexandru Papadopol spune că încearcă să fie cuceritor, uitând că are o vârstă respectabilă, iar încercările acestuia de a seduce generează umor: „Îmi place foarte tare să-l joc și mă distrez când este pus în tot felul de situații hilare alături de colegii lui, iar ei tot niște oameni ajunși acolo (n.r.: în Brigada Nimic) din cauza a tot felul de neajunsuri și neînțelegeri sunt. Giovanni e curajos, dar și grandoman.

Este invidios, dar și generos și un bun coleg. Încearcă să fie cuceritor, uitând, încă, că are o vârstă respectabilă, atât cât are și actorul Papadopol care-l interpretează. (râde) De cele mai multe ori, comicul se naște tocmai din încercările lui de a seduce cu orice preț orice femeie care îi iese în cale. Avem un caz clasic de criză a vârstei de mijloc, tratată de scenariști cu foarte mult umor”.

Urmărește-ne pe Google News