Lui Gabi Popescu nu îi plac zborurile lungi cu avionul, altfel nu ar avea nimic împotrivă să o însoțească pe soția lui în destinațiile pe care aceasta vrea să le bifeze.

„Am fost în Maldive, dar nu cred că o să mai mergem în grabă pentru că este destul de departe pentru soțul meu. Eu aș pleca. Pentru el e mai complicat. Noi am mers în Maldive pentru că am plecat în Dubai și era aproape și așa am zis să mergem câteva zile.

Dacă ar fi după mine, eu aș călători foarte mult, îmi place să călătoresc, dar nu neapărat să iau fiecare călătorie ca pe o vacanță. Una este vacanța, alta e călătoria. În vacanță e ok să te duci să stai la plajă, la soare, așa, într-o călătorie e altceva”, a povestit Crina Abrudan pentru Ego.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

În aceste condiții, Crina nu are nicio problemă să călătorească cu gașca ei de prietene sau chiar singură.

„Mi-a plăcut foarte mult când am fost în Peru. Am fost câteva zile și în Mexic. Acum în Dominicană mi-ar fi plăcut să ies mai mult din resortul în care am stat în ultimele zile și să văd zona, dar este destul de periculos acolo.

Eu mă bucuram că am mai stat câteva zile după ce am ieșit din Survivor, dar am stat cumva degeaba pentru că nu e o zonă sigură unde să poți să ieși”, a mai povestit Crina.

„Am rămas blocată în Peru”

„Mie îmi place să călătoresc, să merg în diverse locuri din lume și să văd cum trăiesc oamenii, să aflu mai mult despre cultura locurilor, despre ceea ce mănâncă oamenii în zonele respective, despre civilizația de acolo, despre istoria lor. Mi-ar plăcea să călătoresc mai mult, dar e mai complicat cu soțul meu”.

„Eu dacă merg singură undeva clar am parte de peripeții. Adică feriți-vă să plecați undeva cu mine că sigur se întâmplă ceva. Am rămas blocată în Peru două zile pentru că a fost un accident pe aeroportul din Lima și fiind o singură pistă acolo nu decolau și nu aterizau avioane. A trebuit să stau. Așa dacă mergi și zici că vrei să stai în Lima trei zile este ok, știi că stai de bunăvoie.

Dar când stai fără să ai idee când poți să pleci, nu e așa de plăcut. Nu mai aveam răbdare. Nici nu este Lima vreun oraș în care să vezi foarte multe. Deja stăteam de două zile acolo, văzusem ce era de văzut. Când am văzut accidentul respectiv pe aeroport am fost obligată să mai stau două zile și jumătate și nu mai aveam stare”, a încheiat Crina Abrudan.

 
 

Urmărește-ne pe Google News