După ce a terminat liceul ca șefă de promoție a absolvenților Colegiului Dimitrie Paciurea și a luat Bac-ul cu media 9,5, Eliza Iliescu a fost admisă la facultatea pe care și-o dorea. Fiica Adrianei Iliescu este studentă la Litere și își dorește să fie profesoară de română și engleză. Recent, ea a anunțat că merge și la a doua facultate, cu taxă, la Științe Umane.
Ajutorul cel mai important pe care îl primește Eliza e chiar din partea mamei sale. Adriana Iliescu îi plătește chiar și taxiul fiicei sale pentru a ajunge la timp la orele de la cele două facultăți. „E la două facultăți, se descurcă foarte bine, și-a mai mutat niște ore de la o grupă la alta, pentru că s-a putut, le-a cerut voie profesorilor.
Mai ia taxiul de la o facultate la alta, pentru că nu sunt scumpe, cam 12 lei și ne bucurăm de o toamnă frumoasă”, a declarat Adriana Iliescu. În ceea ce privește situația lor financiară, mai ales că a doua facultate a tinerei e cu taxă, Adriana spune că se descurcă cu banii. „Am făcut un calcul și putem face asta. Poate vom lua și un credit, vom vedea!
Ar fi vorba despre circa 4.000 de lei anual, o sumă pe care cred că o vom putea acoperi din pensia mea, repet! Știm amândouă că nu va fi simplu. Dar cred cu tărie că va reuși să le facă față!”, a spus ea.
Și a continuat: „Nu ne-a fost ușor, dar am trecut împreună prin toate. Am trăit din pensia mea de profesor, aș adăuga chiar profesor universitar, dar și din indemnizația pe care o primesc de la Uniunea Scriitorilor. Adică ceva în jurul a 2.000 de lei. Ne-am gospodărit mereu cu cât am avut și nu am cerut nimănui nimic”.
Eliza Iliescu, primele declarații după ce a fost acceptată la a doua facultate
Chiar la începutul lunii octombrie, Eliza Iliescu a dezvăluit cu bucurie că a fost acceptată la a doua facultate, cu plată. „M-am înscris și la a doua facultate, de Științe Umane. Nu avem nevoie de nimic, de niciun ajutor”, a explicat tânăra.
„Important e că fac ceea ce-mi doresc, n-am emoții, sunt sigură că mă voi descurca. Îmi doresc să fiu o studentă cu rezultate bune la învățătură. Îmi place ceea ce o să fac, tocmai de aceea mi-am și ales această facultate, din cadrul unei universități prestigioase din București”, a mai anunțat tânăra.