De curând, Mioara Antonescu s-a căsătorit cu Karol Szekeres, bărbatul cu care formează un cuplu de 21 de ani, după ce tatăl Andreei s-a stins din viață. Evenimentul a avut loc în Statele Unite ale Americii, iar cântăreața nu a fost alături de mama ei în ziua cea mare.
Andreea Antonescu a explicat de ce a lipsit de la nunta mamei sale, dar și ce mesaj are pentru ea și actualul soț al acesteia.
„Da, eu sunt cu fetițele în România, îmi ocupă tot timpul. E o veste minunată, mă bucur, îi urez noroc și fericire. Întotdeauna îmi plac evenimentele plăcute și oamenii fericiți. Întotdeauna m-am bucurat să dau o stare bună oamenilor din jurul meu, să fiu un umăr pe care pot să vină să plângă, indiferent că este vorba de oameni foarte importanți sau oameni cu care am interacționat mai puțin”, a declarat Andreea Antonescu, potrivit Antena Stars.
Din păcate, artista nu a putut pleca împreună cu cele două fetițe în America, Venice Victoria fiind prea mică pentru un zbor atât de lung. Andreea Antonescu a ținut să îi transmită toate gândurile bune mamei sale și să-i spună că îi este alături necondiționat.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 14Mioara Antonescu s-a căsătorit în America
După ce tatăl Andreei Antonescu s-a stins din viață, mama ei și-a refăcut viața cu Karol Szekeres și sunt împreună de 21 de ani. Acum, Mioara Antonescu s-a căsătorit cu bărbatul care i-a fost alături în ultimele două decenii, potrivit Click!
Când a spus DA, Mioara Antonescu a îmbrăcat o rochie de culoare roz pudră, asortată cu buchetul, iar mirele, Karol Szekeres, a purtat un costum de culoare bej. Mama Andreei Antonescu a fost foarte fericită că a făcut acest pas și a postat mai multe fotografii pe rețelele de socializare din ziua căsătoriei.
Andreea Antonescu își crește singură cele două fetițe
După ce s-a despărțit de tatăl Siennei, fiica sa cea mare, a încercat să își refacă viața alături de Victor Vrînceanu, bărbatul care a făcut-o mamă din nou. Vedeta și jurnalistul s-au despărțit înainte de botezul fetiței lor.
„Eu mă ocup singură de fetițe. Este superb, este împlinirea mea ca femeie, ca om. Trăiesc ce nu am mai trăit în viața mea și sunt foarte fericită.(…) Nu spun că nu mai pot, pentru că în finalul zilei când am un moment, două când sunt singură, îmi amintesc ce am făcut în ziua respectivă, dau timpul înapoi și îmi dau seama că am reușit, că a fost Dumnezeu lângă mine, dar satisfacția de a petrece timpul cu fetițele mele nonstop nu se compară cu absolut nimic”, a declarat Andreea Antonescu pentru Playtech.ro.
Andreea Antonescu și Traian Spak, tatăl fiicei sale celei mari, s-au separat după 14 ani de relație, dar au păstrat o legătură foarte apropiată, vedeta mărturisind la un moment dat că îl consideră un bun prieten pe fostul ei soț.
„Putem discuta despre absolut orice. Nu știu ce ne rezervă viitorul. Viața m-a învățat să nu spun niciodată niciodată. Noi am fost sinceri unul cu altul încă de la început. Noi am avut o relație construită pe respect, bun-simț și iubire.
Nu am fi vrut, după 14 ani, să ne murdărim cu lucruri mici. Am respectat ce a fost între noi. Ne-am respectat unul pe celălalt. Probabil, nu știu, s-ar fi ajuns la niște lucruri mici. Avem mare încredere unul în altul și dăm sfaturi cu sufletul. Nu știm niciodată ce ne rezervă viitorul!”, a mai spus Andreea Antonescu în podcastul Ilincăi Vandici.