Solistul susţine că nu urmăreşte scandalurile iscate după finala naţională Eurovision de la Craiova, pentru că nu vrea să se încarce cu energie negativă. Călin Goia este încrezător în şansele trupei Voltaj la Eurovision 2015.
”Prefer să nu mă încarc cu energie negativă. Am văzut cum arată scena de la Viena. Ne-am concentrat asupra concursului şi nu am timp să mă gândesc la altceva. Nu vreau să comentez mai mult. Vreau doar să facem o figură frumoasă. Toate criticile sunt o încercare disperată de a atrage atenţia presei. Toată lumea cunoaşte situaţia României şi noi vrem să schimbăm această părere a lor. Asta e ţara noastră şi noi trebuie să o schimbăm. Piesa nu este legată neapărat de România. Este bine doar să empatizezi cu copiii părăsiţi de părinţi. Când mă pun în locul lor mie îmi vine să plâng, nu să râd cum declara ieri Dana Dorian. Noi întotdeaua pentru publicul din România am cântat în limba română. Noi avem totuşi un mesaj faţă de ceilalţi concurenţi. La Viena avem cele mai bune şanse, pentru că avem un mesaj puternic”, a declarat Călin Goia la Antena Stars.
Trupa Voltaj va reprezenta România la Eurovision Song Contest 2015, de la Viena (Austria), cu piesa ”De la capăt”, câştigătoare a finalei selecţiei naţionale Eurovision.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Hotelul “fantomă” de 150 de etaje și 3000 de camere în care nu s-a cazat niciun turist. Se află într-o țară unde puțini au curaj să ajungă
FANATIK.RO
Hotelul “fantomă” de 150 de etaje și 3000 de camere în care nu s-a cazat niciun turist. Se află într-o țară unde puțini au curaj să ajungă
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Elle.ro
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Surse: Noul Parlament ar putea să aibă cu 30 de oameni mai puţin. Senatorii şi deputaţii POT ar urma să fie excluşi
Observatornews.ro
Surse: Noul Parlament ar putea să aibă cu 30 de oameni mai puţin. Senatorii şi deputaţii POT ar urma să fie excluşi
Horoscop 8 decembrie 2024. Scorpionii revin la gânduri și sentimente mai bune în tot ce este legat de cei dragi
HOROSCOP
Horoscop 8 decembrie 2024. Scorpionii revin la gânduri și sentimente mai bune în tot ce este legat de cei dragi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI