Ileana Ciuculete a încetat din viață pe 14 martie. vestea a căzut ca un trăznet peste toți cei care au cunoscut-o.

Trupul neînsuflețit al cântăreței de muzică populară, care și-a ascuns adevărata vârstă de-a lungul vieții, a fost depus la capela bisericii Costeasca, unde artista mergea des, la duhovnicul ei.

În cadrul unui interviu pe care l-a acordat pentru Antena 1, duhovnicul Ilenei Ciuculete a vorbit despre regretata artistă. El a dezvăluit că a fost chemat de familia Ilenei Ciuculete să-i facă împărtășanie.

„Duminică după-amiază am fost solicitat de familie să-i fac niște rugăciuni, inclusiv o împărtășanie. Am vorbit cu ea și era încrezătoare și spera să se facă bine. Chiar mi-a promis că vine să mă cheme la o sfeștanie, urma să se mute într-o locație nouă. Și la orice locație nouă unde au intrat, eu am fost acela care le făceam rugăciunea de binecuvântare”, a mărturisit acesta.

 

Ce spune duhovnicul Ilenei Ciuculete. Știa de toată evoluția bolii artistei

 

„Eu știam de toată evoluția bolii. De fiecare dată când înregistra câte un disc, venea la biserică să ia binecuvântare de la Dumnezeu ca să-i meargă bine. În calitate de duhovnic, eu sunt convins că Dumnezeu a chemat-o în corul îngerilor ca să cânte în continuare și de acolo. Eu sunt convins că va rămâne în sufletelor celor care au cunoscut-o, dar și în cel care nu au cunoscut-o. va rămâne vie prin cântecele ei ”, a spus duhovnicul Ilenei Ciuculete.

 
 

Urmărește-ne pe Google News