Bătrânul este nemulţumit de relaţia fiicei cu un bărbat despre care spune că nu are cum să fie niciodată un familist, dar şi de superficialitatea Marijuanei în legătura cu Alessia, fetiţa ei de 7 ani.
„A venit înainte de Paşte, de Florii, îi dă o fustiţă şi pleacă, după care mai revine după o lună. Înainte de asta, nu venise de aproape două luni.”, a spus bărbatul la „Poveştiri adevărate”, la Acasă TV.
În ceea ce priveşte eventualitatea ca fiica să-i încredinţeze în grijă copilul pe care îl poartă în pântece, Ion Coteanu a fost categoric: „Nu o primesc cu copilul la mine. Treaba ei, eu nu o primesc cu acest copil la mine. Să se ducă la soacră-sa, la ăla. Ăla e un nimeni fără izmene pe el, e ca o lipitoare. Relaţia lor nu are niciun viitor. Când se scoală, ăsta bea. El pentru familie n-are treabă.”