Rodica Popescu Bitănescu şi Cazara Dafinescu au ajuns să fie la cuţite. Aceasta din urmă a acuzat-o pe colega sa că a dublat-o abuziv într-o piesă de teatru.
Scandalul dintre cele două mari actriţe ia amploare, ele ajungând să rezolve problema în instanţă, potrivit www.ziarulring.ro.
Binecunoscutul actor Ion Dichiseanu şi-a spus părerea cu privire la conflictul dintre cele două colege ale sale.
„Şi eu am avut conflicte cu colegii, mai mult sau mai puţin de natură profesională, dar, personal, le-am rezolvat pe cale amiabilă şi niciodată n-am vrut să ajung în instanţă pentru un coleg. Doamne fereşte, e mare păcat! Ţin la statutul meu şi, indiferent de motiv, n-aş face asta. Noi, actorii, trebuie să dăm exemplu publicului, e una dintre misiunile noastre pentru care am îmbrăţişat această profesie, educăm oamenii într-un fel”, a spus Ion Dichiseanu.
„Nu mă interesează şi nu mă bag în conflictul lor, nu ştiu care e scânteia ce a pornit totul, dar e păcat că nume sonore în branşa noastră ajung să-şi spele rufele în instanţă”, a adăugat reputatul actor.