„Întotdeauna m-a urmărit imaginea asta de dur, de intransigent. Nu e o chestie pe care trebuia să o depășesc, nu e vorba de niciun rol.

Principiul meu e că trebuie să îmi fac treaba cât mai bine în contextul în care sunt. Acolo vorbeam despre meseria mea și atât.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Și întotdeauna în jurizări m-am referit doar la actul artistic de pe scenă. De aici, mă rog, s-a extrapolat. E real tot ce s-a întâmplat. Eu am fost doar cinstit.

Am vrut să fiu cât se poate de corect și de cinstit cu oamenii pe care i-am avut în față și asta din respect pentru ei. Cei care erau pe scenă, în timp ce eu eram jurat, de fapt, erau într-o postură mult mai grea decât mine. Și atunci datoria mea a fost să le spun întotdeauna adevărul. Aveam o responsabilitate”, a spus Mihai Petre pentru Fanatik.

Mihai Petre spune că, deși era văzut ca fiind unul dintre cei mai duri jurati, niciun concurent nu i-a adresat un cuvând urât după emisiune.

„Da, au fost concurenți care au venit la mine după filmări. Nu știu dacă m-au înjurat. Existau nemulțumiri, evident. E posibil să fi fost așa, dar eu nu am simțit asta pe pielea mea. Nu am simțit-o atât de grav.

E posibil să fi fost așa, dar e în regulă. N-am avut o anumită situație foarte gravă, iar în general, situațiile se rezolvă când ești responsabil și, mai ales, când îți asumi ceea ce faci, iar ceea ce faci se bazează pe un soi de autoritate într-un domeniu, știi?

Când știi despre ce vorbești și ești împăcat cu tine, și o faci cu respect față de concurenți, nu cred că e niciodată vreo problemă în sensul ăsta”, a declarat Mihai Petre.

 
 

Urmărește-ne pe Google News