Îndrăgita vedetă și-a intrat perfect în rolul patroanei de magazin Mia Teodorescu, un personaj spumos, generator de umor pe bandă rulantă. Este poreclită, nu întâmplător, în micuța comunitate de pe „Strada Speranței”, drept „Madam Goagăl”, pentru că ea le știe pe toate și este deținătoarea adevărurilor “absolute”.
Mia știe tot ce se petrece în cartier, în casele oamenilor, dar și în paturile lor, nu scapă nimic și nu iartă, de asemenea, nimic. Bârfa este hrană zilnică pentru Mia, iar căsnicia ei cu Viorel (interpretat de Ovidiu Niculescu), interlopul de cartier, patron de service auto, îi potențează toate “apucăturile”.
Dacă apare o ceartă între vecini, Mia și Viorel sunt și ei acolo să pună gaz pe foc. „Dacă ar fi să am caut ceva comun cu personajul meu, Mia, ar fi partea asta de luptătoare. Mia este descurcăreață. Și eu sunt. În același timp, Mia face tot felul de lucruri nelalocul lor, ceea ce nu pot spune despre mine”, a spus Monica Anghel despre personajul pe care îl interpretează exemplar, în „Strada Speranței”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3Serialul începe pe 7 mai la Kanal D
„Strada Speranţei”, serial de comedie urbană, va avea premiera sâmbătă, 7 mai, de la ora 20:00, la Kanal D, şi va putea fi urmarit în fiecare sâmbătă şi duminică seară. Din distribuţia serialului fac parte actori mari, nume consacrate în televiziune, teatru sau stand-up. Monica Anghel, Claudiu Maier, Sorin Pârcălab, Diana Dumitrescu, Cătălina Grama, Ovidiu Niculescu, Andreea Doinea, Irina Ştefan, Dragoș Muşat, Gicu Gojira, Lia Sichevici, Şerban Gomoi, Alexandru Conovaru, Aristiţa Oprea alcătuiesc o parte din galeria de actori ai acestei producţii impresionante.
Povestea serialului „Strada Speranței”
Povestea serialului are în centru trei familii foarte diferite de bucureşteni, vecine pe aceeaşi stradă. Poveştile acestora se desfăşoară în paralel şi se ramifică într-o serie de situaţii comice, în care se pot regăși telespectatorii. Diferenţele dintre membrii acestor familii devin o sursă permanentă de conflicte, dar şi multă comedie.