Din fotografii se pot observa cu ochiul liber porțiuni întregi de scalp lipsite de păr, iar toți cei din jur au remarcat. Tocmai de aceea, Oana Roman a ales să vorbească despre afecțiunea lui Marius. Ea spune că a făcut boala pe fond de stres, dar că ia tratament și că deja firele de păr au început să-i crească.

”Este o problemă mai veche. A revenit sub o formă mai agresivă. Este o alopecie care se face pe fond de stres, dar nu numai. Da, știu, concluzia o să fie că eu sunt o nenorocită, care l-am distrus și din cauza mea i-a căzut părul. Eu am o prietenă foarte bună și care este medic dermatolog și i-a prescris un tratament. El are păr deja acolo și nu se vede încă. Tratamentul a avut efect și trebuie să își dea în fiecare zi”, a declarat Oana Roman la Antena Stars.
sotul-oanei

În urmă cu doar ceva timp, Oana Roman mărturisea că ea și soțul ei sunt la un pas de divorț. Din fericire pare că lucrurile s-au aranjat în viața lor, deși acesta a fost nevoit să locuiască o perioadă la Pitești, acolo unde se ocupă de afacerile familiei. Oana şi soţul ei se văd acum de fiecare dată când ea merge la el şi în weekenduri, atunci când el se întoarce în Bucureşti, pentru a sta cu micuţa Izabela. Pe de altgă parte, surse din anturajul cuplului au declarat pentru Libertatea că niciodată nu s-a pus problema divorțului și că totul a fost un secnariu numai bun să mai sporească puțin veniturile familiei.

Ce s-a discutat la Vila Dante între delegația Congresului SUA și politicienii români: „Tachinări despre democrația și alegerile din România și situația vizelor de America” | EXCLUSIV
Recomandări
Ce s-a discutat la Vila Dante între delegația Congresului SUA și politicienii români: „Tachinări despre democrația și alegerile din România și situația vizelor de America” | EXCLUSIV

Recent, după cinci ani de pauză, timp în care a organizat doar propria nuntă și botezul fiicei sale, Isabela, Oana Roman a revenit în branșă și se dedică, din nou, PR-ului. ”A fost o revenire foarte mult așteptată de mine. Chiar îmi era dor de emoții, de adrenalină. Am făcut zeci și zeci de evenimente, dar la fiecare am aceleași emoții, mai ales că acesta vine după cinci ani de pauză”, a declarat Oana Roman pentru Libertatea.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbare!! A dispărut din atenția publicului după multe scandaluri, dar acum s-a întors și e de nerecunoscut! Cântăreața noastră s-a apucat de afaceri, are un look nou și vrea să ia viața de la zero
Unica.ro

Cu ce se ocupă acum Elena Băsescu! S-a retras din lumina reflectoarele însă ce s-a aflat i-a surprins pe mulți
Viva.ro
Cu ce se ocupă acum Elena Băsescu! S-a retras din lumina reflectoarele însă ce s-a aflat i-a surprins pe mulți
Scandal de proporții cu fata Catincăi Roman! “La început gingașă, apoi o fiară. Am chemat şi poliţia. Țipete, urlete, pagube de mii de euro”. Inclusiv Catinca Roman a fost nevoită să intervină
Libertateapentrufemei.ro
Scandal de proporții cu fata Catincăi Roman! “La început gingașă, apoi o fiară. Am chemat şi poliţia. Țipete, urlete, pagube de mii de euro”. Inclusiv Catinca Roman a fost nevoită să intervină
„Vreți fustă? Pe câmp”. Becali se dezlănțuie la adresa lui Jennifer Lopez: „Să plece la Ghimpaţi. Vreţi cocaină? Pe câmp”
Adevarul.ro
„Vreți fustă? Pe câmp”. Becali se dezlănțuie la adresa lui Jennifer Lopez: „Să plece la Ghimpaţi. Vreţi cocaină? Pe câmp”
Ce s-a aflat acum despre demisia Andreei Bălan de la Antena 1. De ce a părăsit artista postul de televiziune și a semnat ulterior cu TVR: „Acesta este și motivul pentru care a plecat”
Elle.ro
Ce s-a aflat acum despre demisia Andreei Bălan de la Antena 1. De ce a părăsit artista postul de televiziune și a semnat ulterior cu TVR: „Acesta este și motivul pentru care a plecat”
„România are multe bube, dar una dintre ele țipă cel mai tare”. Pe cine a atacat dur Maurice Munteanu în mediul online
Unica.ro
„România are multe bube, dar una dintre ele țipă cel mai tare”. Pe cine a atacat dur Maurice Munteanu în mediul online
Sfânta şi Marea Miercuri din Săptămâna Patimilor. Tradiţii şi obiceiuri în ziua în care Iisus a fost trădat de Iuda
Observatornews.ro
Sfânta şi Marea Miercuri din Săptămâna Patimilor. Tradiţii şi obiceiuri în ziua în care Iisus a fost trădat de Iuda
Horoscop 16 aprilie 2025. Leii au la dispoziție o zi specială în care va fi nevoie de generozitate autentică, în special în relațiile cu cei dragi
HOROSCOP
Horoscop 16 aprilie 2025. Leii au la dispoziție o zi specială în care va fi nevoie de generozitate autentică, în special în relațiile cu cei dragi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI