Ca și alți colegi de-ai lui de breaslă, artistul s-a trezit că nimic din agendă nu mai e valabil de când Coronavirusul face ravagii peste tot.
„Nu e ușor pentru nicio industrie să supraviețuiască acestor vremuri, cu atât mai puțin industriei evenimentelor. S-au anulat toate evenimentele, toate concertele, s-au închis spațiile comerciale, s-au limitat interacțiunile, este o perioadă foarte grea din care sper să ieșim cu toții, cu bine, cât mai repede”, ne-a spus el.
Încearcă să găsească soluții
Într-o situație de criză cum este cea din prezent, artistul militează pentru spiritul de echipă, în ciuda pierderilor financiare prin care sunt nevoiți să treacă oamenii.
„Sunt alături de orgnizatorii de evenimente care au fost atâția ani lângă toți artiștii din România, alături de cei care dețin locații menite să găzduiască evenimente diverse care astăzi sunt în situația de a-și redesena activitățile pe întreg anul și a aștepta un viitor atât de nesigur. Încercăm să găsim soluții împreună cu radiourile și televiziunile din România, alături de Ministerul Culturii, alături de toate entitățile de drepturi de autor pentru a susține artiștii, producătorii, compozitorii, organizatorii de evenimente, întreaga industrie, de fapt. Am credința că oamenii au în interiorul lor capacitatea de a se adapta și de a se ridica după ce trece greul. Important este să fim împreună”, a declarat, pentru Libertatea, prezentatorul emisiunii „Românii au talent” (Pro Tv).