Viața lui Sore Mihalache s-a schimbat radical de când a devenit mamă, în urmă cu doi ani și un pic. Artista face tot posibilul să petreacă timp cât mai mult cu fetița ei, o ia chiar și la studio, atunci când poate. Ea însăși recunoaște că micuța Erin îi “luminează ziua”. Cu toate acestea, nu intenționează să facă prea curând încă un copil.

Ce spune Sore Mihalache despre al doilea copil? Pentru moment, e bine așa”

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

“Momentan, nu se pune problema. Trecem printr-o perioadă în care amândoi (ea și iubitul ei, Mircea Julean – n.r.) punem accent pe dezvoltarea profesională, ne bucurăm tare mult că suntem o familie, că suntem trei, iar Erin este deja mare. Are doi ani acum. Pentru moment, e bine așa”, a declarat Sore pentru Libertatea.

Potrivit propriilor mărturisiri, iubitul lui Sore este un tată model. Bărbatul, avocat de profesie, a reușit să o cucerească din primul moment, iar acum, cei doi au împreună o fetiță minunată și o relație perfectă. Sore susține că fetița ei, deși are doar doi ani, o surprinde mereu cu umorul ei.

“Seamănă cu amândoi. A luat ce e mai bun de la noi! E un copil foarte vesel, e foarte amuzantă. Are simțul umorului. Și eu sunt surprinsă că percepe și înțelege noțiunea de glumă. Cântă, dansează, e un copil extrem de dulce si ne luminează ziua și viața”, a mai spus cântăreața.


EXCLUSIV/ Ștefan Bănică jr va cânta pentru prima oară peste Ocean. L-a convins onorariul de 20.000 de dolari

 
 

Urmărește-ne pe Google News