Andreea Berecleanu, prezentatoarea principalului jurnal de știri de la Antena 1, formează un cuplu cu medicul estetician Constantin Stan. Cei doi și-au unit destinele în noiembrie anul trecut.
Andreea Berecleanu a mai fost căsătorită cu un prezentator de televiziune, împreună cu care are doi copii.
Într-un interviu pe care l-a acordat pentru life.ro, medicul Constantin Stan a fost întrebat dacă partenera sa de viață nu este geloasă dat fiind că acesta vede o grămadă de femei zilnic, prin prisma meseriei pe care o are.
„Dar asta e meseria mea, e viaţa mea. Sunt două lucruri complet diferite… Eu aşa le văd! Poate femeia care îşi doreşte ca bărbatul să fie numai al ei, ar putea să simtă aşa ceva, dar nu e cazul Andreei. Poate doar câteodată o face aşa, ca să testeze…”, a afirmat medicul Constantin Stan.
La rândul ei, Andreea Berecleanu a comentat pe aceeași temă:
„Nu sunt geloasă pe profesia lui, sunt geloasă pe pasiunea lui pentru aceasta profesie! Ştii, eu am mulţi prieteni medici. Unul dintre ei este ginecolog. E mai mult decât a vedea exteriorul sau goliciunea, aşa cum spui. El vede interiorul, partea cea mai intimă a unei femei. Am avut cu el o discuţie pe tema asta şi m-am lămurit. Este ca şi cum ar fi stomatolog sau internist.
Dar, ca în orice meserie, nu toţi respectă regulile scrise şi nescrise. Unii sunt preocupaţi de actul medical, masculul din ei acţionează doar în afara halatului alb. Alţii, probabil, aleg această cale mai facilă. Depinde şi de femei, bineînţeles.
Soţul meu este preocupat de intervenţie, de rezultat, de discuţia prealabilă în vederea operaţiei, de mecanismele psihologice care au dus la această alegere, e o meserie complexă, iar el este 100% profesionist”.
Vedeta și-a amintit și despre modul în care a fost cerută de soție.
„M-a cerut în urmă cu aproape 5 ani, la începutul relaţiei noastre. De mai multe ori, în toate felurile, privindu-mă în ochi. Nu i-am spus niciodată nu, doar am amânat momentul nunţii noastre. Am ţinut cont de copiii mei, am vrut să fie ei siguri că eu fac cea mai bună alegere şi să treacă suficient timp de la separarea de tatăl lor. Când i-am anunţat anul trecut că urmează să ne căsătorim, au fost extrem de bucuroşi. Primul lucru pe care l-au întrebat a fost „cum ne îmbrăcam?” şi „cine va cânta?””, a explicat Andreea Berecleanu.
Medicul Constantin Stan a fost întrebat dacă după ce a operat atâția sâni de-a lungul timpului mai are curiozitatea și plăcerea de a-i atinge fără să se gândească la operații.
„Da, fiindcă pot să mă detaşez de medicul din mine atunci când sunt lângă femeia iubită… Sânii fac parte din „magia” femeii şi nimic nu poate egala magia pe care femeia ţi-o oferă. Dar trebuie să mai am şi timp să trăiesc clipele astea în afara cabinetului… Am lângă mine o femeie, Andreea Berecleanu, pentru care îmi fac timp”, a răspuns el.
Citește și: Cine sunt primii pușcăriași care au plecat acasă. ”Au fost eliberați deținuții periculoși pentru societate, recidiviști, cu furturi și tâlhării”