După despărțirea de Răzvan Simion, Lidia Buble a avut o relație la distanță cu un actor de origine cubaneză, iar în prezent ar fi implicată într-o poveste de dragoste cu omul de afaceri Horațiu Nicolau. Niciunul nu a confirmat relația, însă în ultimele luni au fost surprinși de mai multe ori împreună. Tatăl Lidiei Buble i-a spus acesteia să nu aducă acasă decât bărbatul cu care se va căsători, astfel că el nu l-a cunoscut niciodată personal pe Răzvan Simion.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Invitată în emisiunea online a Alexandrei Ungureanu, „Duet cu Alexandra”, artsta a dezvăluit ce spune tatăl ei despre relațiile sale. Lidia Buble vorbește deschis cu părintele ei și nu se ferește să-i povestească ce se mai întâmplă în viața ei privată.

„Cu tata am discuții constructive de fiecare dată când merg la Deva. Îmi dă sfaturi, eu vorbesc foarte deschis cu el. De fiecare dată m-a inspirat, mi-a dat sfaturi bune pe care le-am urmat și mi-a fost bine. Îmi spune uneori: «Nu e ce trebuie pentru tine, măi tati, diferența de vârstă, domeniul». Dar, totuși, mă lasă să aleg ce simt. Nu-mi impune. M-a călit viața mult de tot. Tata e relaxat în privința mea pentru că a observat că am rămas aceeași fată pe care a crescut-o, cu aceleași principii și cu același tip de viață sănătos”, a declarat solista.

Lidia Buble vorbește zilnic cu părinții ei

Artista, în vârstă de 28 de ani, s-a născut în Deva și a început să cânte de la o vârstă fragedă. Lidia Buble are 10 frați, iar tatăl ei este pastor la biserica penticostală „Emanuel”, acolo unde ea a cântat în cor atunci când era mică. Deși s-a desprins cu greu de familia sa, Lidia Buble se bucură acum de celebritate, însă gândul ei este mereu la cei de acasă.

„Relația cu părinții mei este una foarte strânsă și deosebită. Nu există zi în care să nu vorbim la telefon. Ei sunt sursa mea de energie. Atât timp cât ei sunt bine, eu sunt liniștită și fericită”, a declarat Lidia pentru Click!.

Urmărește-ne pe Google News