Întrebat despre noul sezon „Vocea României”, Tudor Chirila a oferit detalii despre abordarea sa ca antrenor în ediția aceasta
„Întotdeauna așii mei au fost concurenții buni pe care i-am avut în echipă. Sper ca anul ăsta să reușim să facem momente excelente.
Eu vin la «Vocea României» pentru momentele pe care pot să le fac. Că trofeul e o consecință a unor momente bune, asta e o chestie separată. Nu am venit niciodată pentru trofeu.
Sigur că după prima ediție deja începuse să îmi placă, pentru că era o distracție și era și o provocare totodată.
Oamenii vor să se bucure, iar în final nu vrem trofeul pentru noi, îl vrem pentru concurenți, pentru că ne atașăm de ei, de poveștile lor, de faptul că le știm background-ul și cât de mult ar însemna pentru ei câștigarea «Vocii».
E uman, te apropii de oamenii cu care lucrezi. Sigur că vrei ca ei să câștige, dar nu e ceva atât de important pentru mine, mai ales acum.
Anul ăsta chiar mi-a fost dor de «Voce», să trăiesc toată experiența pedagogică pe care o am aici. În final, cred că asul din mâneca fiecărui antrenor e vocea unui concurent care merge mai departe, a declarat Tudor Chirilă pentru PRO TV.
De asemenea, Chirilă a spus ce părere are despre duoul neașteptat Theo Rose și Smiley. „Cred că se încurcă unul pe altul, într-un mod fericit pentru noi ceilalți (râde)”, mai spune artistul.