Vlăduța Lupău se trezește de două ori pe noapte pentru a-l hrăni pe micuțul Iair. De multe ori, bebelușul doarme în pat cu părinții săi.
„Doarme în cameră cu noi, chiar în pat cu noi de multe ori, pentru că așa ne place! Dar în unele nopți de peste weekend, când eu sunt efectiv epuizată, atunci îl mutăm, ca să pot să mă odihnesc și eu. Vine doar de cele două ori pe noapte când trebuie să mănânce, iar în acele momente, dorm și eu, și el mâncând”, a povesetit artista.
Interpreta de muzică populară își alăptează băiețelul în public și consideră că este ridicol ca o mamă să fie judecată atunci când își hrănește copilul la sân în locuri publice.
„Mi se pare un lucru efectiv normal și firesc! Categoric! Mai văd și eu destul de multe comentarii legate de această temă și pot spune că este un subiect destul de discutat și controversat. E ridicol să judeci o femeie care își alăptează copilul în public. Nevoia bebelușului/copilului este pe moment și nu poți să îi explici: Stai că acum suntem în public și se uită lumea, mai rabdă de foame până plecăm și ne ascundem să nu ne vadă lumea. Doamne ferește! Cred că de aici pleacă totul în viață… să nu trăiești în modul te vede lumea/ce o să zică lumea?. Evident, o faci discret, te acoperi cu o bluză, cu o păturică sau chiar cu o batistă, dacă nu ai altceva la tine, însă trebuie categoric să alăptezi oriunde are nevoie bebelușul”, a spus Vlăduța Lupău.
Vlăduța Lupău nu are bonă pentru fiul ei
Momentan, artista nu a dorit să angajeze o bonă, ci este ajutată de bunici. Vlăduța Lupău și-a reluat și concertele, iar soțul ei o ajută cu creșterea copilului.
„Momentan, ne ajută bunicii, dar pe viitor ne gândim și la o bonă, însă nu din comoditate sau pentru ca așa e la modă, ci pentru că programul nostru este unul destul de haotic și aglomerat, și obositor. O să avem nevoie de cineva care să stea în permanență cu noi”, a spus vedeta pentru sursa mai sus menționată.