În urmă cu un an, invitat la podcastul lui Cătălin Măruță, CRBL nici nu se putea gândi la divorț. La acea vreme, CRBL spunea că este dependent de Elena.
„Eu sunt dependent de Elena, pentru că Elena nu este doar soția mea, ea este cel mai bun prieten al meu. E partenerul meu în afaceri. Este omul care mă pune la punct. Ea este mai mult decât atât. Eu nu mai plec de acasă pentru un proiect de atâta timp niciodată.
Mă completează perfect. Nu știu dacă pot să spun un lucru pe care îl iubesc cel mai mult la ea, sunt foarte multe lucruri. Este persoana care m-a înțeles atât de bine și care mă poate ajuta să rămân pe drumul drept, când mă duc pe arătură.
Am avut și noi discuțiile și certurile noastre de cuplu, așa cum sunt, dar sunt rare. Sunt cu subiect și cu predicat și cu argumente. Nu sunt discuțiile de liceu. Am trecut de mult peste treaba asta. Ajungem cumva la frustrări și lipsuri personale pe care, la un moment dat, le punem pe aceeași masă”, a povestit la acea vreme artistul, potrivit Cancan.
Întrebat de Cătălin Măruță dacă s-a gândit vreodată să se despartă de soția lui, CRBL a negat acest lucru.
„Nu am avut gândul asta niciodată. Am avut doar vorbe grele spuse la ceartă, la repezeală, la nervi, de genul asta. Dar niciodată nu a fost un lucru serios. Suntem foarte echilibrați, să știi”, a spus CRBL despre posibilitatea divorțului, în urmă cu un an. Acum, CRBL și Elena și-au anuntat divortul, printr-un mesaj postat pe contul de socializare.