Ce țări sunt favorite la Eurovision 2017. Ei bine, lucrurile se schimbă de la o zi la alta. Au trecut doar trei zile, dar lucrurile s-au schimbat destul de dramatic în cotele Eurovison 2017.
Ce țări sunt favorite la Eurovision 2017. România, pe locul 6
De la ultima actualizare din 2 mai, Suedia a scăzut ușor, plasându-se pe locul patru. Portugalia se află destul de bine pe poziția a treia, în ciuda faptului că Salvador Sobral nu este încă prezent în Kiev pentru repetiții. Italia și Bulgaria continuă să conducă, primele care încă se pot bucura de cote foarte confortabile pentru a câștiga sâmbăta viitoare, în ciuda faptului că încă nu au repetat.
Cea mai mare surpriză provine din România, care, după o primă repetiție bine primită, a sărit patru locuri, până pe poziția a șasea.
Locul 10 este ocupat de Belgia, iar Australia a coborât cinci poziții, până pe pe locul 11, după primele două repetiții. Un alt salt semnificativ este Finlanda. „Blackbird” de la Norma John a urcat în top zece și acum este cotată cu șansa a opa, consolidând în continuare șansele Finlandei de a avansa în finală. Azerbaijan a sărit două locuri, până pe locul șapte.
Alex si Ilinca Florea au urcat joi pe scena Eurovision 2017, pentru o noua repetitie inainte de semifinala din 11 mai. Spectacolul a fost imbunatatit, dupa ce echipa TVR a avut sedinte tehnice cu organizatorii, desi mai sunt cateva probleme cu privire la felul in care producatorii show-ului folosesc camerele de filmat. Acest lucru a iesit in evidenta in special pe durata bridge-ului Ilincai, unde lipsesc cadrele cu artista, desi vocal este momentul ei de virtuozitate.
Daca reglajele tehnice sunt aproape finalizate, Alex Florea spune ca mai are un amanunt important de rezolvat. Artistul a fost nevoit sa incerce mai multe variante pentru coregrafia ce implica tunurile de pe scena si care urmeaza sa dea o nota personala spectacolului Romaniei. „Scena nu este atat de mare pe cat ma asteptam, ceea ce ma obliga sa-mi regandesc momentul in care ma urc pe tun, astfel incat sa iasa asa cum imi doresc”, a explicat el. „Aceasta secventa ma solicita la maximum. Este punctul in care, muzical, eu dau tot ce am mai bun si exact in acest moment, in spatele meu, Alex va executa acea saritura de pe tun, care imi da mari emotii”, a declarat Ilinca despre show-ul pe care il pregatesc.
Artişti mari în juriul României
Majoritatea artiştilor aleşi in juriile nationale din acest an sunt foşti participanţi la ediţiile trecute ale Eurovision. Pentru actuala editie, Luminiţa Anghel, Mihai Trăistariu, Tavi Colen, Paula Seling şi Cezar Ouatu vor alcătui juriul de experţi din România. Ei îşi vor exprima voturile în cele două semifinale şi în finală pentru toţi participanţii din concurs, cu excepţia reprezentanţilor nostri. Fiecare membru al juriului va evalua capacitatea vocală, performanța pe scenă, compoziţia şi originalitatea piesei şi va nota artiştii favoriţi cu un set de puncte, de la 1 la 8, 10 și 12. Ilinca şi Alex Florea vor cânta în a doua semifinală a concursului Eurovision, pe 11 mai. Marea Finală va avea loc două zile mai târziu, pe 13 mai. În competiţie au rămas 42 de ţări, după retragerea Rusiei.
Televiziunea Română va transmite în direct şi în exclusivitate spectacolele Eurovision 2017 de la Kiev, pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+, începând cu prima semifinală din data de marţi 9 mai, de la ora 22.00. Cea de-a doua semifinală, în care vor concura şi reprezentanţii României, Ilinca Băcilă şi Alex Florea, cu melodia Yodel It!, va avea loc pe 11 mai, iar spectacolul va fi transmis în direct pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+, de la ora 22.00. Finala Eurovision 2017 va avea loc sâmbătă, 13 mai, iar telespectatorii români o vor putea urmări în direct pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+, începând cu ora 22.00.