Elena Gheorghe e o femeie împlinită atât din punct de vedere profesional, cât și personal. E una dintre cele mai iubite cântărețe din România, melodiile sale sunt apreciate de publicul larg. Artista, dincolo de scenă, are o familie frumoasă, e căsătorită și are doi copii, pe Nicholas și pe Amelie.

Fiul cel mare merge deja la școală, iar Amelie a început chiar azi grădinița alături de verișoara ei Ania. Vedeta a postat în mediul online imagini cu ea, fiica și nepoata, dar și un mesaj.

„Prima zi de grădi… Ame a zis că nu merge la grădi, ea merge ca Nicholas la After că nu mai e de grădi, ea e mare. Ok, am zis! After sau grădi nu contează cum vrei să-i spui important e să mergem. Emoții?

Nu se compară cu prima experiență adică cu prima zi de grădi a lui Nico! Atunci a fost jale, cu plânsete cu pândit pe la porți, tot familionul venise. Acum pe simplu: am găsit o cafenea lângă grădiniță, am servit o cafea vorbind la telefon despre lucruri care s-au înghesuit în agenda (căci le-am lăsat pe toate după Paște) și am plecat ușurată ca în vacanță, deși am treabă de mă întreb dacă o termin în timp util.

Mă bucur că e cu verișoara ei Ania și abia aștept fotografia care va rămâne memorabilă așa cum a fost și a băieților😂 Sper să vrea și mâine.”, a transmis artista.

Fiul Elenei Gheorghe în prima zi de grădiniță

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

În prima zi de grădiniță, Elena Gheorghe s-a asortat din punct de vedere vestimentar cu fiica ei. Amelie a purtat o rochiță albastră și o jachetă de blugi, iar mămica o rochie scurtă, mulată și decoltată tot bleu.

Fanii au remarcat apariția vedetei, au complimentat-o pentru cât de bine arată și i-au oferit mii de aprecieri, dar și comentarii.

„Foarte sexy, frumoasă, multe femei ar dori să arate așa. Ai copii minunați și le urez mult succes. Dar un sacou pe deasupra ar fi mers, este totuși prea mult, prea sumară îmbrăcămintea pentru o instituție de învățământ. Din respect față de educatori, părinți, copii, un sacou sau o rochie mai „îmbrăcată” era ok.

Totuși există destule ocazii în viața de zi cu zi pentru a arăta corpul lucrat frumos. Nu sunt hater și îmi place și mie că femeie să admir femeile frumoase, dar la școală sau grădi totuși, chiar de ești vedetă, te duci decent. Și mai ales că vedetă trebuie să fii un exemplu pentru viitoarea generație. Nu are nimic, poate data viitoare.”, a scris unul dintre urmăritorii artistei pe Facebook.

 
 

Urmărește-ne pe Google News