”Sunt foarte emoționată și fericită! Vă pup de la petrecerea de botez a îngerașului nostru, Ella Maya!”, a scris Andreea Bălan în dreptul imaginii.
Andreea Bălan și-a creștinat fetița, pe Ella, în vârstă de aproape șase luni, la aceeași biserică unde s-au cununat în urmă cu ceva timp, Bianca Drăgușanu și Victor Slav, mai exact la Parohia Doamna Oltea din Bucureşti, Zona Tei. Printre cei invitați la botez au fost Ozana Barabancea, Andreea Antonescu și fiica ei, dar și Petrișor Ruge.
Andreea Bălan și-a creștinat fetița și trăiește cele mai intense emoții alături de cei mai importanți oameni din viața ei
Interpreta a preferat ca evenimentul să fie unul discret, la care să participe doar familia și câțiva prieteni foarte apropiați. Sigurul lucru pe care vedeta l-a făcut public, legat de botez, a fost o imagine în care apare superbul trusou pe care îl va purta micuța Elle în ziua botezului.
În urmă cu aproape o lună, cântăreața Andreea Bălan s-a măritat cu tatăl fiicei sale, actorul George Burcea. Ceremonia a avut loc pe o plajă din Malibu, California, iar alături de ei au fost doar nașii și preotul român care a oficiat slujba de căsătorie.