În doi ani de când a început să meargă regulat la sală, Cori a reuşit să dea jos nu mai puţin de 40 de kilograme, iar apoi şi-a creat propria sală de fitness.
„Acum sunt mândră de corpul meu şi sunt conştientă de faptul că sunt sexy şi atrag atenţia tuturor bărbaţilor. Atunci când vine vorba de transformări fizice nu există ceva imposibil, iar eu sunt dovada vie a faptului că dacă vrei să fii sexy trebuie să ai doar voinţă”, a declarat Cori Grămescu, potrivit adpm.com.

 
 

Urmărește-ne pe Google News