Cele trei echipe finaliste ale primului sezon „Dancing on Ice – Vis în doi”, Sore și Grațiano, Oase și Andreea, Jean Gavril și Ana, au dansat pentru ultima dată în competiția gheții, seara trecută, la Antena 1. Două dueluri au ținut publicul cu sufletul la gură până când echipa câștigătoare a fost anunțată.

Primul duel a fost unul eliminator, una dintre echipe părăsind astfel competiția pe a treia poziție. Dansul tematic al serii și cel mai bun dans, o reproducere a celei mai bune prestații din emisiune, le-a dat ocazia lui Cornel Gheorghe, Simonei Pungă, Elwirei și lui Mihai Petre să jurizeze pentru ultima dată primul sezon „Dancing on Ice – Vis în doi”. Punctajul oferit de juriu a fost luat în calcul la clasamentul final al primului duel, alături de voturile publicului.

Dansul tematic al serii, musical-ul, a adus pe patinoarul emisiunii cele mai îndrăgite piese de pe Broadway „Lion King” (Regele Leu), „Romeo & Julieta” și „Fantoma de la Operă” și au introdus spectatorii într-o atmosferă de poveste. Notele de 10 oferite de jurați au ridicat publicul în picioare și au stârnit ropote de aplauze. Primul duel al serii a încheiat parcursul echipei Oase și Andreea pe a treia poziție în clasamentul final.

Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea
Recomandări
Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea

„Sunt foarte fericit că am luat parte la acest proiect și pot spune că am câștigat din clipa în care mi-am pus patinele în picioare”, a declarat Oase. „A fost o experiență superbă pentru mine, de-a lungul căreia mi-am depășit toate fricile, iar pentru asta aș vrea să le mulțumesc tuturor”, a adăugat Andreea. 

oase-si-andreea-2-1-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Duelul final al primului sezon din competiția gheții a fost dansat de ambele perechi pe melodia lui Pink – „What About Us”, echipele având ocazia să prezinte cele mai spectaculoase coregrafii demne de finală. Sore, Grațiano, Jean Gavril și Ana au patinat pentru ultima dată în competiția „Dancing on Ice – Vis în doi” lăsând exclusiv publicul să decidă cine va fi prima pereche câștigătoare „Dancing on Ice România”.

Ce va face Ana Maria Ion cu banii de la „Dancing on Ice”

Finalul serii i-a dezvăluit pe Jean Gavril și Ana drept cei mai buni patinatori ai sezonului, câștigători ai premiului de 50.000 de euro și ai trofeului primului sezon Dancing on Ice – Vis în doi.

Despre mitul „conflictului milenar” dintre români și maghiari, cu istoricul Sorin Mitu: „Comparați ce au făcut unii cu ceilalți englezii și irlandezii sau evreii și arabii”
Recomandări
Despre mitul „conflictului milenar” dintre români și maghiari, cu istoricul Sorin Mitu: „Comparați ce au făcut unii cu ceilalți englezii și irlandezii sau evreii și arabii”

„Mă simt foarte fericită. Cu premiul îmi voi îndeplini visul de a merge la facultate în Anglia, de a deveni un coregraf și de a demonstra că și în România se poate face coregrafie. Mi-a plăcut foarte mult această experiență, și mâine aș repeta-o dacă aș avea ocazia, pentru că Jean a fost foarte bun, silitor și ascultător, cu alte cuvinte un adevărat sportiv de performanță”, a declarat Ana, câștigătoarea premiului de 50.000 de euro „Dancing on Ice – Vis în doi”.

„Seara a fost extraordinară, demnă de o finală. Munca depusă a fost enormă, au fost emoții sfâșietoare, au fost momente când notele noastre au fost mai mici decât ale lui Sore și Grațiano și am simțit o presiune destul de mare asupra noastră. Credem că ultimul dans a făcut departajarea, pentru că a fost puțin mai periculos. Le mulțumim foarte mult celor care ne-au votat, cu atât mai mult că nu suntem vedete mari, cu mulți urmăritori. Am fost sinceri, reali, am muncit pe bune și cred că asta a făcut diferența”, a dezvăluit Jean Gavril. 

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
FANATIK.RO
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Observatornews.ro
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc
HOROSCOP
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI