Andrei Voica a făcut mari sacrificii pentru a participa la MasterChef. Tânărul craiovean, în vârstă de 32 de ani, a renunţat la locul de muncă pentru show-ul culinar, dar nu regretă. Mai ales că marele premiu, în valoare de 50.000 de euro, nu e deloc de neglijat.
Câştigătorul MasterChef are planuri mari cu banii şi vrea, printre altele, să ajute alte persoane. Va merge însă şi într-o mult aşteptată vacanţă, împreună cu soţia.
„Mă va ajuta să investesc, în primul rând, în formarea mea profesională. M-am sfătuit şi cu soţia şi vom ajuta pe cineva care are nevoie de sprijin. Şi, cu siguranţă, vom petrece o vacanţă binemeritată. (…) Succesul vine după foarte multă muncă şi sacrificii numeroase. Am sacrificat timpul pe care-l petreceam alături de familia mea, de soţia mea. Am renunţat şi la locul de muncă pe care îl aveam, numai ca să pot participa la MasterChef”, a declarat Andrei Voica, potrivit adevarul.ro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News