Una dintre investițiile pe care le ia în calcul vedeta de la Antena 1 este achiziționarea unui motociclete, dar s-ar putea ca partenera de viață să nu fie de acord. Astfel, artistul își îndreaptă atenția spre o vacanță peste hotare.

„Probabil că o să ne mai facem o vacanță în Bali, mi-ar plăcea să văd Bali. E posibil să facem o treabă de genul ăsta. Nu știu, nu m-am gândit, nu pot să zic că am ceva anume cu ei.

Eu, dacă ar fi după mine, mi-aș lua o motocicletă, încă o motocicletă, dar nu cred că mă lasă soția. Așa că trebuie să mă gândesc la altceva”, a mărturisit Sorin Brotnei pentru  ciao.ro.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„Suntem relativ pricepuți la unele lucruri, nu suntem gingași, nu aveam probleme cu confortul sau cu mâncatul și asta a fost singurul lucru care ne-a făcut să ne gândim că am putea să ajungem mai departe și că ne dorim să ajungem departe”, a mai spus Sorin Brotnei, pentru aceeași sursă.

După un sezon plin de provocări și adrenalină, Nicolai Tand și Sorin Brotnei au fost desemnați marii câștigători ai sezonului 7 Asia Express.

Cei doi au reușit să se impună în marea finală desfășurată alături de Ioana State și Mane Voicu, într-o competiție intensă și plină de momente memorabile. Nicolai Tand și Sorin Brotnei au demonstrat pe parcursul sezonului că sunt o echipă puternică și bine sudată, impresionând atât publicul, cât și pe ceilalți concurenți cu determinarea și spiritul lor de echipă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News