Cântăreţul britanic Robbie Williams va concerta vineri în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.
Lucrările de amenajare a scenei pe care va urca Robbie Williams, care măsoară 57 de metri lungime şi 30 de metri adâncime, au început pe 11 iulie. Întreaga producţie va fi pregătită de 300 de membri ai staff-ului şi 150 de maşinişti, iar paza va fi asigurată de 600 de agenţi de securitate.
Potrivit organizatorilor, artistul britanic a cerut să i se asigure în ziua concertului un meniu sănătos, constituit din preparate proaspete, aprovizionarea fiind făcută constant pe parcursul întregii zile. Pentru masa de prânz şi cină s-au solicitat peşte cu carne albă şi somon, miel, legume verzi, orez brun, paste de quinoa şi sushi. Artistul a mai cerut ca în backstage să aibă un espressor, ceainic electric, gumă de mestecat, lapte proaspăt şi băuturi energizante necarbonatate, informează Mediafax.
Totodată, cabina din backstage va fi mobilată cu canapele şi fotolii confortabile, lămpi decorative şi plante şi flori naturale. Robbie Williams va mai avea la dispoziţie un X-Box 360 şi un televizor cu diagonala de 40” (101,6 centimetri), au mai precizat organizatorii concertului.
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Uluitor ce se întâmplă la doar o săptămână de la nunta lui Jador cu Oana Ciocan: ”Acum te iubește, după se supără pe tine. Eu am fost lângă el și...”. Anunțul care a luat pe toată lumea prin surprindere
Viva.ro

Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, imagini superbe de pe pârtie. Cum s-au afișat într-o stațiune de lux: „Sport, soare și iubire”. Cei doi soți trăiesc o lună de miere continuă
Libertateapentrufemei.ro
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, imagini superbe de pe pârtie. Cum s-au afișat într-o stațiune de lux: „Sport, soare și iubire”. Cei doi soți trăiesc o lună de miere continuă
Schimbare uriașă în supermarketurile din România. Vor funcționa diferit din 2025
FANATIK.RO
Schimbare uriașă în supermarketurile din România. Vor funcționa diferit din 2025
Cosmin Seleși face praf o destinație de vacanță aleasă de mulți români! Mărturia lui e cutremurătoare! 'Fiica mea de 9 ani a fost scuipată pe stradă!' Prezentatorul TV a făcut publice toate detaliile! 'De ce nu spune nimeni?'

Fenomenul inedit care a uimit turiştii de pe litoral: "Nu am mai văzut așa ceva. M-am bucurat"
Observatornews.ro
Fenomenul inedit care a uimit turiştii de pe litoral: "Nu am mai văzut așa ceva. M-am bucurat"
Horoscop 5 ianuarie 2025. Fecioarele sunt astăzi tentate să găsească confirmări pentru bănuieli și griji care le împovărează
HOROSCOP
Horoscop 5 ianuarie 2025. Fecioarele sunt astăzi tentate să găsească confirmări pentru bănuieli și griji care le împovărează

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI