Dintre concurenţii noului sezon al emisiunii “Te cunosc de undeva!”, care începe săptămâna viitoare la Antena 1, Lidia Buble are cea mai interesantă poveste de viaţă. Deşi… viaţa ei e abia la început.
Cântăreaţa de 21 de ani, care după ce a rupt topurile cu piesa “Noi simţim la fel” a fost numită de mulţi noua senzaţie a muzicii, provine dintr-o familie de rit penticostal – tatăl ei e chiar preotul unei biserici penticostale din Deva! Are patru surori şi şase fraţi, iar dintre fraţi, doi par să se fi alăturat părintelui lor, căci figurează acum în slujba aceluiaşi lăcaş de cult pe care-l conduce capul familiei.
S-a scris despre Lidia că ar fi avut o copilărie săracă. Ea spune însă că a fost una frumoasă. Totuşi, e clar că n-a fost o răsfăţată a sorţii şi că ştie foarte bine valoarea banului, căci din momentul în care a putut munci, a făcut-o, ca să-şi ajute familie. A fost întâi bonă pentru copiii unui politician, apoi, s-a angajat la o reprezentanţă auto, unde a fost manager de vânzări. În paralel, a dat la Facultatea de Sport. Iar dacă la joburi a renunţat când a început să câştige din muzică – nu de alta, dar nu mai avea timp pentru toate, susţine ea -, de facultate s-a ţinut, iar anul acesta o va termina.
Aşteaptă să-i aleagă Dumnezeu bărbatul potrivit
Deşi e departe de familie şi a intrat într-un mediu destul de pervertit, Lidia e în continuare o fată credincioasă. Şi foarte cuminte. Dumnezeu se strecoară în discursul ei la fiecare două fraze şi, semn al educaţiei primite, cântăreaţa îşi preţuieşte virginitatea. Ne-a mărturisit că se păstrează neatinsă pentru cel ce-i va deveni soţ.
“Aşa e normal, să facem copii în cadrul unei căsnicii”, crede ea. Cât despre cel ales, tot în grija divinităţii este: “Doar Dumnezeu ştie cine îmi va deveni soţ cândva. Îmi doresc să-mi dea un bărbat exact aşa cum crede El că e mai potrivit pentru mine”.
E foarte posibil ca Lidia să urmeze exemplul mamei ei şi să facă mulţi copii, pentru că e gata să accepte “câţi îi va da Dumnezeu”. Iar când va fi să fie, primul job, cel de bonă, îi va fi de mare ajutor, căci nu vrea să angajeze o femeie străină să-i îngrijească bebeluşul.
“Nu cred că se va pune vreodată problema de a avea bonă. Îmi doresc ca eu să petrec cât mai mult timp cu copilul meu, iar dacă nu va fi posibil, familia Buble e mare. Nu-mi fac probleme!”