Pe pagina de Facebook a Magdei Catone, soţia lui Şerban Ionescu, sunt postate mai multe fotografii de familie, dintr-o anumită vacanţă, care pare să fi rămas specială în sufletele lor. Magda, soţul ei şi fiul lor sunt personajele unui album foto inedit, realizat într-o excursie prin ţară, pe la biserici şi mănăstiri. Una dintre poze te lasă fără cuvinte: Şerban Ionescu se uită în sus, parcă spre o putere superioară, în timp ce în jurul lui, tronează pe pereţii peştrii în care se află (n.r. – probabil Peştere Sf. Andrei) zeci de icoane, aşezate cu grijă. Să fi fost o întâmplare sau Şerban Ionescu încerca să se apropie mai mult de Dumnezeu?
Actorul Şerban Ionescu a încetat din viaţă miercuri seară, în jurul orei 23.30, la Spitalul Floreasca, unde fusese internat marţi, în secţia de Terapie Intensivă, după ce starea lui s-a agravat. În vara acestui an, actorul a fost diagnosticat cu scleroză amiotrofică, boala fiind incurabilă.
Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu artistului o pot face vineri, între orele 8.00 şi 15.00 la biserica Batiştei sau în aceeaşi zi, după ora 17.00 în foaierul Sălii Media a Teatrului Naţional Bucureşti (intrarea Tudor Arghezi).
Serviciul religios va avea loc sâmbătă, de la ora 14.00 la capela cimitirului Bellu, fiind urmat de înmormântare, au mai declarat pentru Mediafax reprezentanţii Uniunii Teatrale din România (UNITER).
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News