După ce a cunoscut succesul, marele Dan Spătaru a început să guste uşor-uşor şi din plăcerile vieţii, căzând astfel, încă de tânăr în patima alcoolului. Artistul a avut mari probleme din cauza băuturii, dar a reuşit să treacă peste acest viciu de unul singur. Cel mai tare l-a ajutat „vocea interioară”, după cum el însuşi mărturisea într-un interviu acordat în 1995.
Cântăreţul povestea atunci că, din cauza licorilor bahice ajungea să hoinărească singur pe străzi şi că, la un moment dat s-a întâlnit cu un măturător. Atunci, l-a întrebat dacă ar vrea un bilet la un spectacol cu Dan Săptaru.
„La beţivul ăla?”, i-a trântit lucrătorul vorbele în faţă, fără să ştie cu cine vorbeşte.
Cântăreţul a povestit că acela a fost momentul în care a decis să-şi „asculte vocea interioară”.
„A vorbit cu el. Şi a reuşit”, a mărturisit soţia regretatului artist la emisiunea „Doamne de poveste”.
„A suferit foarte mult pentru că a fost arătat cu degetul din cauza băuturii. La un moment dat, a venit la el şi Aurică Andreescu, o altă voce mare, şi el cu acelaşi viciu. L-a întrebat cum a reuşit, iar el i-a răspuns: „Am vorbit cu mine”. A murit la 28 de ani de când se lăsase de băutură, dar nu a venit niciodată să bea acasă. Aveam damingenele înşirate pe terasă, cu tot felul de băuturi, însă lui mereu îi plăcea ca paharul să fie vorbit. Chiar îl certam şi îi spuneam că, măcar dacă tot bea, să bea acasă. Iar el asta îmi răspundea. Că îi place ca paharul să fie vorbit. Bea mereu la discuţii, la restaurant, îşi chema prietenii. Era foarte generos cu ei, le dădea şi masa şi de băut…”, a adăugat Sida Spătaru.
Timp de 28 de ani, Dan Săptaru s-a bucurat de o viaţă normală, alături de familia lui, nu fără a regreta faptul că a căzut în patima alcoolului. De acea perioadă rămasă într-un colţ umbrit din suflet, găsea puterea chiar să facă haz, când fusese declarat de mult câştigător în această luptă.
„Mi s-a reproşat că îmi cam place şpriţul. Da, dar eu trebuie să beau de acum înainte multă aăp minerală, ca să îl fac şpriţ pe ăla dinainte”, ea gluma pe care îi plăcea cel mai mult să o spună spectatorilor, înainte să le cânte.
Dan George Spătaru s-a născut în 1939, la Aliman, Constanța şi a murit pe 8 septembrie 2004, în București. A a fost unul dintre cei mai prolifici cântăreți români de muzică ușoară. A cunoscut succesul cu un lung şir de slagare: „Țărăncuță, țărăncuță”, „Nici o lacrimă”, „Nu-ți șade bine când plângi”, „Nu m-am gândit la despărțire”, „Oare, oare, îți pare rău”, „În rândul patru”, „Drumurile”. Dan Spătaru a bătut, în Cuba, recordul la aplauze: 16 minute și 19 secunde: „prin 1967 am fost la un festival internațional în Cuba, la Varadero, unde sunt trecut în Cartea Recordurilor pentru aplauze: 16 minute și 19 secunde!”
Moartea lui Dan Spătaru în urma unui infarct a adus la înmormântarea lui peste 10.000 de oameni.
 

Urmărește-ne pe Google News