Într-un interviu acordat Acasă TV, Radu a vorbit despre prima iubire și a dezvăluit că Adela este femeia căreia i-a spus că o iubește „în toate sensurile”.
Dacă prima iubire a fost echipa Steaua București, Radu spune că a suferit prima dezamăgire în dragoste a fost „o fosta colegă de bancă din clasa I”.
Când vine vorab de cea mai mare nebunie pe care a făcut-o din iubire, acesta a dezvăluit: „Am cântat la o petrecere :)”
Întrebat cum percepe gelozia, acesta a spus: „Ca pe un soi de singuratate sufletească”.

Totul despre Radu Vâlcan

Radu Vâlcan s-a născut pe 8 februarie 1977 în Bucureşti şi este un actor, fotomodel şi prezentator tv român, cunoscut mai ales datorită rolurilor sale din serialul „Iubire şi Onoare”. Radu Vâlcan a intrat în lumea televiziunii după ce, timp de doi ani la rând, a câştigat titlul de „Cel mai bun fotomodel masculin din România”. Imediat după aceea, vedeta s-as angajat la MTV, apoi a prezentat ştirile sportive de la Prima Tv şi apoi în 2009, s-a angajat la Acasă TV, unde a fost co-prezentatorul emisiunii „Poveştiri Adevărate”. Atunci a şi intrat în atenţia publicului, iar în acelaşi an a participat la emisiunea „Dansez pentru Tine”, unde a câştigat un premiu de popularitate în urma voturilor primite din partea publicului. Tot în 2009, Radu Vâlcan a fost desemnat „Cea mai sexy vedetă tv” în cadrul premiilor TV Mania. În 2010 a primit rolul principal în serialul „Iubire şi Onoare”. Din punct de vedere al vieţii amoroase, Radu Vâlcan s-a cuplat în 2010 cu actriţa Adela Popescu.
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Istoricul Armand Goșu: “Dacă eu, la Kremlin, m-aș gândi să destabilizez România, aș face-o prin Moldova”
Știrileprotv.ro
Istoricul Armand Goșu: “Dacă eu, la Kremlin, m-aș gândi să destabilizez România, aș face-o prin Moldova”
Incredibil, cum a reacționat Dana Budeanu când a aflat că fosta ei soacră, Delia Budeanu, A MURIT. Nimeni nu a știu ce relație au avut, dar acum s-a înțeles tot!
Viva.ro
Incredibil, cum a reacționat Dana Budeanu când a aflat că fosta ei soacră, Delia Budeanu, A MURIT. Nimeni nu a știu ce relație au avut, dar acum s-a înțeles tot!
“Am avut un cancer infernal”. Delia Budeanu și-a spus povestea vieții, într-un interviu tulburător. Confesiuni despre cei doi soți și cei doi copii
Libertateapentrufemei.ro
“Am avut un cancer infernal”. Delia Budeanu și-a spus povestea vieții, într-un interviu tulburător. Confesiuni despre cei doi soți și cei doi copii
Singura zodie care își poate schimba destinul până la finalul anului. Cristina Demetrescu spune că o asemenea șansă apare o dată la 18 ani
FANATIK.RO
Singura zodie care își poate schimba destinul până la finalul anului. Cristina Demetrescu spune că o asemenea șansă apare o dată la 18 ani
Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
GSP.RO
Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
Locul din România care i-a înnebunit turiști. Fotografiile de aici au devenit virale pe internet
FANATIK.RO
Locul din România care i-a înnebunit turiști. Fotografiile de aici au devenit virale pe internet
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Unica.ro
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
20 de Vedete care au vorbit deschis despre lupta lor cu ADHD – Adevăruri uimitoare despre această tulburare
Financiarul.ro
20 de Vedete care au vorbit deschis despre lupta lor cu ADHD – Adevăruri uimitoare despre această tulburare
Filmul accidentului cu 3 morți de la Însurăței. Martorii povestesc scene sfâșietoare: "Cel mic era în brațele tatălui, apoi s-a dat jos să meargă la mamă"
Observatornews.ro
Filmul accidentului cu 3 morți de la Însurăței. Martorii povestesc scene sfâșietoare: "Cel mic era în brațele tatălui, apoi s-a dat jos să meargă la mamă"
Horoscop 21 octombrie 2024. Săgetătorii pot ajunge la concluzii înțelepte privind la situația din familie, dincolo de aparențe
HOROSCOP
Horoscop 21 octombrie 2024. Săgetătorii pot ajunge la concluzii înțelepte privind la situația din familie, dincolo de aparențe

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI